Serviciul de informaţii externe al Rusiei nu dispune de date sigure că SARS-CoV-2 ar fi fost obţinut pe cale artificială

Serviciul de informaţii externe (SVR) al Rusiei nu dispune de date sigure că SARS-CoV-2, care a provocat actuala pandemie, ar fi fost obţinut pe cale artificială, de aceea înclină să considere că acesta a apărut pe cale naturală, a declarat vineri şeful SVR, Serghei Narîşkin, într-un interviu acordat agenţiei de presă oficiale RIA Novosti, transmite digi24.ro.

„Nu există date întemeiate şi credibile că acesta ar fi un produs al mâinilor sau inteligenţei umane. De aceea, suntem înclinaţi să credem că SARS-CoV-2 este un produs de origine naturală”, a insistat Narîşkin, în interviul acordat directorului general al grupului media (guvernamental) „Rusia segodnia” din care face parte şi RIA Novosti, Dmitri Kiseliov, unul dintre principalii propagandişti ai Kremlinului.

Pentru oamenii de ştiinţă ruşi, implicaţi în lupta împotriva epidemiei de COVID-19, problema originii coronavirusului nu este fundamentală, a spus el.

Originea SARS-CoV-2 „nu este principială pentru ceea ce fac ei, adică dezvoltă medicamente, vaccinuri şi tratează bolnavi” a adăugat Serghei Narîşkin, citat de Agerpres.

O serie de teorii ale conspiraţiei au circulat cu privire la provenienţa SARS-CoV-2, însă nu există până în prezent dovezi clare că noul coronavirus ar fi de natură artificială, în contextul în care laboratorul de virusologie din Wuhan (centrul Chinei) se află în apropiere de piaţa de animale sălbatice din acest oraş, unde acest virus a apărut la sfârşitul anului trecut.


Preluat de la: Publika.md