„Încă nu s-a terminat. Nu putem lăsa garda jos”, a declarat președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, după ce au fost confirmate noi cazuri de coronavirus în Seul, autoritățile temându-se de un al doilea val de infecții, scrie CNN, citează digi24.ro.
Și China introduce noi restricții după ce în două orașe au fost raportate noi cazuri de coronavirus. Șulan, din provincia Jilin, a fost închis după apariția a 11 noi cazuri recent confirmate.
Mai alarmante sunt, însă, semnele declanșării unui nou focar de infecție în Wuhan, primul oraș din lume închis, revenind la normal după 76 de zile de restricții. Luni, autoritățile au anunțat că au fost confirmate cinci cazuri noi în oraș, nefiind importate din străinătate.
În Europa, Germania este considerată, de asemenea, ca un exemplu pozitiv, dar numărul cazurilor noi a crescut din nou în ultimele două zile, potrivit Institutului Robert Koch (RKI). Guvernul federal german au pregătit un mecanism de reintroducere a restricțiilor în cazul în care virusul revine.
În ciuda acestei situații, țările din Occident continuă să ridice restricțiile anti-COVID.
Preluat de la: Publika.md