Se reface binomul Dodon+Plahotniuc? Candu nu exclude o alianță cu PSRM și PDM

 

Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, spune că decizia formațiunii sale de a vota sau nu Guvernul Nataliei Gavrilița va fi determinată de intenția premierului desemnat de a guverna sau nu țara. Andrian Candu spune că programul propus de Gavrilița este unul bun, dar dacă premierul desemnat le va cere deputaților să nu voteze acest Guvern, atunci el nu poate fi susținut. Mai mult, Candu nu exclude după prima tentativă eșuată de învestire a Guvernului crearea unei majorități cu PSRM și PDM.

Președintele Pro Moldova spune că în condițiile crizei pandemice și economice în care se află Republica Moldova, prezența unui Guvern demisionar nu face altceva decât să agraveze situația, întrucât un guvern interimar nu poate accesa fonduri din străinătate și nu poate negocia tratate internaționale.

,,Chiar dacă vor fi alegeri anticipate, țara trebuie guvernată. Până la formarea noului guvern de după anticipate, care ar putea avea loc în lunile septembrie-octombrie, ar însemna 10 luni în care țara nu va fi guvernată. Este foarte grav”, a declarat liderul partidului Pro Moldova, Andrian Candu, în cadrul emisiunii ,,Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Andrian Candu spune că cei 7 deputați ai fracțiunii sale vor lua decizia de a susține sau nu Guvernul Gavrilița, după ce premierul desemnat va anunța foarte clar dacă-și dorește sau nu să-și asume guvernarea.

,,Programul este bun, echipa parcă este bună, contează intenția. Dacă dna Gavrilița ne va spune că are echipă bună și program bun, dar ne cere să n-o votăm, asta va fi deja un teatru al absurdului și noi vom lua decizia care se cuvine”, a mai spus Andrian Candu.

Liderul Pro Moldova optează pentru instituirea unui guvern anticriză. Candu nu exclude votarea unui astfel de Executiv împreună cu PSRM și PDM.

,,Cea mai bună soluție este un guvern anticriză. În situația în care există forțe politice în Parlament care împreună vor putea să-și asume responsabilitatea pentru țară și este identificat un candidat neafiliat politic, tehnocrat, răspunsul meu este: de ce nu?”, a menționat Andrian Candu.

Potrivit legii, Parlamentul este dizolvat și sunt anunțate alegeri parlamentare anticipate, dacă eșuează două tentative de învestire a unui Guvern în decurs de 45 de zile.

https://deschide.md 


Preluat de la: Timpul.md