Scandal de Hramul Catedralei "Sfintei Parascheva" de la Iași. Zeci de credincioşi s-au luat la hartă cu jandarmii

Scandal de Hramul Catedralei „Sfintei Parascheva” de la Iași. Zeci de credincioşi s-au luat la hartă cu jandarmii care nu i-au lăsat să se roage la racla cu moaştele sfinte. Pelerinii s-au plâns că au venit degeaba de la sute de kilometri distanță şi le-au cerut poliţiştilor să le arate legea care le interzice accesul.

Din cauza pandemiei de coronavirus, autorităţile locale au decis ca anul acesta să poată veni la moaştele Sfintei Parascheva numai locuitorii municipiului Iaşi. La scurt timp după aceste incidente, presa română a relatat că autoritățile au cedat, iar credincioșilor le-a fost permis accesul la moaște, fără buletinul de identitate.

Jandarmeria Română nu a oferit deocamdată un punct de vedere oficial referitor la acest subiect. Reprezentanţii Mitropoliei spun că racla cu moaştele sfinte va fi ţinută în afara bisericii şi în zilele următoare.

Ei speră astfel ca odată cu înlăturarea restricțiilor, de joi, oamenii din toată țara să poată participa la procesiunea de la Iaşi.


Preluat de la: Publika.md