Oamenii din satul Petrunea, raionul Glodeni, au adus un omagiu primilor băștinași care au fondat localitatea, așa că au instalat un monument pe care au gravat numele strămoșilor. Evenimentul a avut loc în ziua celebrării celor 100 de ani de la prima atestare documentară a satului.
Potrivit portalului nordnews.md, ideea aparține Mariei Banari, locuitoare a staului.
„Această inițiativă a fost pornită de la mine. La început am amenajat un răzor cu flori, pe urmă am hotărât că ar fi bine să fie un monument.”, a povestit locuitoarea satului Petrunea, Maria Banari.
Aceeași sursă precizează că realizarea proiectului a costat aproape 140 de mii de lei. Cea mai mare parte din cheltuieli a fost suportată de băștinașul Anatolie Gușan.
„Mână de la mână, m-au ajutat și câțiva băieți și am făcut acest monument în cinstea tuturor sătenilor noștri, a tuturor bunicilor noștri, inclusiv în cinstea străbunicii mele, care este pe această listă.”, a spus locuitorul satului Petrunea, Anatolie Gușan.
Localnicii povestesc că petrunenii se trag din satul Colincăuţi, judeţul Hotin, Basarabia. În 1917, după ocuparea localității de armatele austro-germane, majoritatea populaţiei a fost luată în prizonierat.
„Populația din Colincăuți este evacuată în Galiția. Unele lucruri le-au îngropat în pământ pentru ca atunci când se vor întoarce să le găsească. Când s-au întors, satul era distrus până în temelie.”
Însă, după reforma agrară din România, 61 de familii, în funte cu Vasile Olaru, au primit pământ pe moșia unui boier, loc care a fost denumit în Petrunea.
„Când au venit nici nu aveau unde sta. Buruian cât casa de înalt, mama spunea. Tata a cosit și a făcut o colibă.”
Potrivit legendei, Petrunea era un cioban, primul om care i-a întâmpinat pe localnici.
Preluat de la: Publika.md