Sandu îl acuză pe Dodon că vrea să CUMPERE voturi: „Va cheltui 2 milioane de euro pentru a cumpăra voturi din regiunea transnistreană”

 

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maia Sandu îl acuză pe președintele Igor Dodon că ar încerca să cheltuiască 2 mln de euro pentru a „cumpăra” voturile persoanelor din stânga Nistrului. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din 7 septembrie.

Maia Sandu susține că, din informațiile pe care le deține, Igor Dodon ar încerca să pună în aplicare mai multe scheme, printre care împiedicarea diasporei de a-și exercita dreptul la vot, dar și „cumpărarea” voturilor alegătorilor din Transnistria.

„Recurge la falsificarea actelor și a semnăturilor pentru a deschide mai multe secții de votare în est. Este un fapt penal și în zilele următoare vom prezenta mai multe dovezi în acest sens. Ca și data trecută, încearcă să organizeze transportul și să plătească voturi din regiunea transnistreană. Din informațiile pe care le deținem, Igor Dodon intenționează să cheltuie 2 milioane de euro pentru a cumpăra voturi din regiunea transnistreană. Este o ilegalitate și nu vom admite acest lucru”, a declarat Maia Sandu, precizând că persoanele din stânga Nistrului trebuie să-și exercite dreptul la vot liber.

Lidera PAS l-a acuzat pe Igor Dodon că ar încerca să ofere „pomene electorale” pentru a câștiga de partea sa alegătorii.

„Socialiștii încearcă să mituiască oamenii și de pe malul drept al Nistrului, nu doar de pe malul stâng, așa numitele „pomene electorale”. Cu un kilogram de hrișcă, cu un litru de ulei, încearcă să cumpere cetățenii”, a precizat Maia Sandu.

„Astăzi vin cu un avertisment către Igor Dodon: nici să nu încerci să furi votul cetățenilor. Suntem mai mulți, mai puternici și îl vom apăra pe toate căile”, a mai spus Sandu.
Preluat de la: Timpul.md