Ruptură totală – Armenia alungă grănicerii FSB de pe Aeroportul Internaţional Zvartnoţ

‘Armenia are o poziție clară cu privire la această chestiune. Federația Rusă a fost informată cu privire la această poziție clară printr-o notă oficială’, a specificat Grigorian. Potrivit acestuia, poziția autorităţilor de la Erevan prevede ca activitatea aeroportului să fie asigurată în totalitate de trupele de frontieră armene.

La scurt timp înainte de emiterea acestei notificări, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că nu au fost luate niciun fel de decizii cu privire la retragerea grănicerilor ruși de pe Aeroportul Zvartnoţ.

‘Nimeni nu ne-a anunţat în legătură cu aceste decizii, prin intermediul canalelor oficiale’, a adăugat Peskov.

În luna februarie 2024, autoritățile armene au anunțat înghețarea calității de membru al republicii în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. La scurt timp după această decizie, președintele Parlamentului țării, Alen Simonian, a cerut retragerea ofițerilor ruși ai Serviciului de Frontieră FSB de pe Aeroportul Zvartnoţ din Erevan.

Ministerul rus de Externe a catalogat declarația lui Simonian drept un exemplu de ‘comportament neprietenos’.

După cum precizează publicaţia rusă Kommersant, Direcţia de Frontieră a FSB-ului rusersc dislocat în Armenia include patru detașamente – în Giumri, în Armavir, în Artaşat și în Megri, precum și un punct de control pe Aeroportul Zvartnoţ. Întreținerea polițiștilor de frontieră din Rusia, dislocaţi în Armenia, este asigurată de guvernele ambelor țări, relatează Agenţia de presă Armenpress.


Preluat de la: Timpul.md