Reuniune a Parteneriatului Estic, unde se va discuta importanța solidarității în perioada crizei pandemice. Moldova, reprezentată de premierul Chicu

O nouă reuniune a Parteneriatului Estic are loc astăzi. La ședința, care se va desfășura în format videoconferință vor participa șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene, precum și reprezentanți ai țărilor partenere: Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Georgia, Ucraina și Belarus. Țara noastră va fi reprezentată de premierul Ion Chicu.

Reuniunea la nivel înalt va începe la ora 16:00, ora Moldovei, iar la finalul discuțiilor, care ar putea dura cinci ore, va fi organizată o conferință de presă.

Ședința online va fi prezidată de șeful Consiliului European, Charles Michel. Vor fi prezenți și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Înaltul Reprezentant, Josep Borrell.

Agenda reuniunii se va axa pe importanța solidarității în perioada crizei pandemice şi pe sprijinul Uniunii Europene acordat țărilor din Parteneriatul Estic, afectate de COVID-19.

În același timp, participanții vor reconfirma importanța strategică a Parteneriatului Estic, instituit în 2009.


Preluat de la: Publika.md