Reprezentativa statului Kosovo, o echipă ambițioasă. Când va avea loc meciul Moldova – Kosovo

Echipa națională de fotbal a Moldovei îşi va începe aventura în noua ediție a Ligii Națiunilor având în fața un adversar mai deosebit. Reprezentativa statului Kosovo a jucat primul meci oficial în 2016, atunci când micuțul stat balcanic a devenit membru al UEFA și FIFA.

Din 2014, Kosovo a obţinut dreptul să dispute meciuri amicale sub egida Federaţiei Internaţionale de Fotbal, însă cu anumite condiții.

Chiar dacă este relativ e membru nou al forurilor internaționale, Kosovo deja a reușit să impresioneze. În preliminariile Campionatului European din 2020, selecționata kosovară s-a clasat pe locul trei într-o grupă cu Anglia și Cehia. Chiar şi aşa, echipa antrenată de elveţianul Bernard Challandes este cărţi pentru calificarea la turneul final, care a fost amânat pentru anul viitor din cauza pandemiei.

Asta deoarece, Kosovo a câștigat grupa a 3-a din cadrul Ligii D din ediția precedentă a Ligii Națiunilor. Astfel, în barajul pentru EURO, kosovarii sunt la două meciuri distanță de turneul final. Pentru a ajunge la competiţia continentală, ei trebuie să treacă de Macedonia de Nord, iar ulterior de câștigătoarea partidei dintre Georgia şi Belarus.

Rezultatele remarcabile ale reprezentativei statului Kosovo se datorează şi lotului pe care îl are. Selecționerul Bernard Challandes a convocat pentru meciul cu Moldova 23 de fotbalişti şi doar unul evoluează în campionatul intern, ceilalți sunt legitimaţi la cluburi europene cu renume.

De exemplu, portarul Arijanet Murci joacă la Manchester City, iar celălalt goalkeeper Samir Ujkani – la FC Torino.

Căpitanul Amir Rrahmani este fotbalistul lui Napoli, Milot Rashica evoluează la Werder Bremen. Unul din cei mai experimentați fotbalişti din lotul kosovar este Valon Bersiha, cel care ani la rând a fost legitimat la Red Bull Salzburg şi Lazio Roma, iar în prezent joacă în Franţa la Reims.

Meciul Moldova – Kosovo se va juca joi seara la Parma și va televizat în direct la PRIME cu începere de la ora 21:45.


Preluat de la: Publika.md