Regina Elisabeta a II-a deține șase recorduri mondiale

Regina Elisabeta a II-a deține șase recorduri mondiale, inclusiv cel pentru cea mai bogată regină, șeful celor mai multe state și cel mai longeviv monarh, scrie tabu.ro.

Suverana a intrat de șase ori în Cartea Recordurilor de-a lungul celor 67 de ani de domnie, scrie mirror.co.uk. A adunat un număr de titluri pentru timpul petrecut pe tron, precum cea mai longevivă regină și alte câteva referitoare la contul ei bancar.

În anul 2012, ea a devenit Cea mai Bogată Regină, când Sunday Times i-a estimat averea la 310 milioane lire sterline. Are această fabuloasă avere din proprietăți, bijuterii și obiecte de artă.

De asemenea, Regina Elisabeta deține recordul pentru faptul că este șeful celor mai multe state în același timp. Aceasta este monarhul a 16 state din Commonwealth, printre care Antigua și Barbuda, Australia, Bahamas, Barbados, Belize, Grenada, Jamaica, Noua Zeelandă și Papua Noua Guinee, cu o populație totală de 139 de milioane de oameni.

Regina deține și recordul pentru cele mai multe apariții pe monede, chipul ei apărând pe monedele a 35 de țări. Regina Victoria a apărut pe monedele a 21 de țări, în timp ce regele George al V-lea era pe 19.

Restul recordurilor sunt legate de lunga sa domnie. Are două pentru cel mai longeviv monarh din istorie. A primit primul titlu pe 9 septembrie 2015, când a depășit-o pe Regina Victoria, care a domnit timp de 63 de ani și 216 zile (20 iunie 21837 – 22 ianuarie 1901).

Pe 23 ianuarie 2015, Elisabeta a devenit cel mai în vârstă monarh, după ce Regele Abdullah Bin Abdulaziz Al Saud din Arabia Saudită a murit. Pe atunci avea 88 de ani. Totodată, deține recordul pentru cea mai în vârstă regină britanică din istorie.


Preluat de la: Publika.md