Regele Thailandei, izolat într-un hotel din Germania cu 20 de femei, a încălcat restricțiile pentru a merge la o petrecere

Regele Thailandei a încălcat regulile de izolare și, săptămâna trecută, s-a deplasat aproape 20.000 de kilometri pentru a participa la un banchet.

Regele Maha Vajiralongkorn, 67 de ani, care s-a izolat împreună cu 20 de femei într-un hotel din Bavaria, a călătorit cu un avion privat la Bangkok, pentru a participa la un banchet. În drum spre capitala țării sale, regele a făcut o escală la Zurich, în Elveția, pentru a-și lua soția, regina Suthida, care se autoizolează acolo, iar la întoarcere, după 24 de ore, a lăsat-o tot acolo, potrivit The Times.

S-a întors apoi la haremul său la Grand Hotel Sonnenbichl din Garmisch-Partenkirchen, o stațiune de sporturi de iarnă pe care a ales-o pentru izolare.

Regele a făcut călătoria la bordul unui avion Thai Airways, pentru a sărbători Ziua Chakrei în Thailanda, o sărbătoare națională anuală care marchează nașterea dinastiei sale regale în 1782. El a fost primit la Bangkok de premierul Prayut Chan-ocha și de șeful forțele armate thailandeze, Apirat Kongsompong, apoi au participat împreună la un banchet fastuos.

S-a recules în fața monumentul regelui Rama I, alături de soția sa, regina Suthida, prințesa Bajrakitiyabha și prințesa Sirivannavari Nariratana.

Controversatul monarh a stârnit uimirea mondială cu stilul său de viață și pentru că a ales să petreacă perioada de izolare în Germania, departe de poporul său. În țara lui nimeni nu îndrăznește să-i critice deciziile, pentru că ar risca 35 de ani de închisoare.

Maha Vajiralongkorn a fost încoronat rege în luna mai a anului trecut, la aproape trei ani de la moartea tatălui său, în cadrul unei ceremonii de șase ore, care a costat 25 de milioane de lire sterline. După ce a devenit rege, el și-a luat o parteneră oficială, dar după câteva luni a renunțat la ea, din cauza comportamentului „lipsit de respect” față de regină.

Actuala sa soție, fostă gardă de corp, este a patra parteneră. El a ținut în secret a treia căsătorie, cu o chelneriță, până când s-a născut fiul lor, în 2005.

De asemenea, și-a ridicat câinele, Foo-Foo, la grad de mareșal în forța aeriană thailandeză și când animalul de companie a murit, în 2015, i-a organizat o înmormântare budistă de patru zile.

Thailanda a declarat stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus și a intrat în izolare în urmă cu două săptămâni. 


Preluat de la: Timpul.md