VIDEO / Andrea Bocelli a susținut un concert în fața unei piețe goale la MILANO: Să îmbrățișăm inima acestei lumi rănite

Muzicianul italian Andrea Bocelli a susținut un concert impresionant, doar cu public online, în fața Catedralei din Milano, în piața complet goală, relatează CNN. Bocelli speră ca prin spectacolul și vocea sa inconfundabilă să dea speranță Italiei și lumii în momentele dificile ale pandemiei de coronavirus.

Duminică, muzicianul în vârstă de 61 de ani a trimis un mesaj de Paște milioanelor de oameni din toată lumea cu concertul său intitulat „Muzică pentru Speranță” în fața faimoasei Catedrale din Milano (Duomo).

 

Bocelli a interpretat piese precum „Ave Maria” sau „Sancta Maria” în fața unui singur microfon și a unei piețe complet goale. Concertul a fost difuzat live pe canalul de Youtube al lui Bocelli. Înainte de a începe concertul, Bocelli a spus că speră ca spectacolul să aducă milioane de oameni împreună, indiferent de credința lor. 

digi24.ro
Preluat de la: Timpul.md