RECORD al numărului de polițe medicale, cumpărate de moldoveni în luna aprilie

Moldovenii au cumpărat de şapte ori mai multe poliţe de asigurare medicală în ultimele două săptămâni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele au fost anunţate de preşedintele Igor Dodon, care a precizat că, de la începutul lunii aprilie, au fost procurate 2.100 de poliţe medicale.

Potrivit șefului statului, creşterea se datorează deciziei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, prin care toţi cetățenii reveniţi de peste hotare sunt obligaţi să-şi cumpere poliţa medicală. Totodată, preşedintele susține că, de la instituirea stării de urgenţă, a crescut şi numărul șomerilor.

„Conform datelor oficiale, în Republica Moldova sunt 21 de mii de şomeri, dintre care ultimele zile s-au înregistrat 3812 persoane. Practic, în fiecare zi, câte 400-500 de persoane se adresează”, a menționat Igor Dodon.

Igor Dodon a reiterat că cetăţenii care au rămas fără un loc de muncă pot solicita în continuare ajutorul de şomaj pentru perioada stării de urgenţă. Asta după ce Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat mai multe decizii care erau prevăzute iniţial legea asumată de Guvernul, şi anulată ulterior de Curtea Constituţională. Astfel, cetățenii pot solicita și primi ajutor de șomaj în valoare de 2.775 de lei.


Preluat de la: Publika.md