REACȚIA MAEIE la ACUZAȚIILE aduse de Asociaţia Transporilor Auto privind organizarea curselor pentru repatrierea moldovenilor

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene respinge și consideră nefondate acuzațiile Asociației operatorilor de transport auto (APOTA) privind organizarea curselor pentru repatrierea moldovenilor. Mai mult, reprezentanții MAEIE au venit cu unele prexizări.

„Conform legislației în vigoare, una din atribuțiile MAEIE este acordarea asistenței consulare cetățenilor moldoveni aflați în străinătate, care în această perioadă de pandemie COVID-19 a devenit extrem de importantă.

Ministerul a întreprins toate acțiunile posibile pentru ajutorarea cetățenilor moldoveni aflați în situații dificile în străinătate, în vederea identificării soluțiilor inclusiv facilitând revenirea acestora în Republica Moldova.

Până în prezent, cu sprijinul Ministerului și misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova, au fost repatriați și asistați 23.484 cetățeni moldoveni din mai multe țări.

Pentru a ajuta cetățenii blocați la frontiere, MAEIE și MDOC ale Republicii Moldova au solicitat acordarea coridoarelor de tranzit, însă deciziile respective aparțin statelor vizate și durează de la caz la caz.

Una din cele mai mari provocări pentru serviciul diplomatic al Republicii Moldova a fost asistența și repatrierea cetățenilor moldoveni blocați la frontiere. De multe ori aceste blocaje aveau loc din cauza unor tentative de evacuare a cetățenilor noștri de peste hotare de către operatori de transport auto înregistrați în afara țării noastre în mod independent, fapt care, în lipsa coordonărilor corespunzătoare cu statele de tranzit au creat blocaje la frontiere atât în statele UE cât și în țările din spațiul CSI. În situațiile respective, autoritățile RM au fost puse în situația de a alege între acordarea sprijinului cetățenilor noștri aflați în situații de impas și pasarea responsabilității pe acești transportatori, alegerea fiind evidentă – protejarea intereselor și drepturilor conaționalilor de a se reîntoarce acasă. Astfel de cazuri au fost înregistrate, de exemplu, la frontierele între Austria și Ungaria, Franța și Germania, Polonia și Ucraina. Intervențiile MAEIE au fost ghidate, inclusiv de solicitările parvenite din partea altor state, spre exemplu Austria, Germania, Ungaria, Polonia.

Cu referire la procesul de gestionare a solicitanților de repatriere, menționăm că MAEIE a operat și operează, în continuare, strict cu datele colectate de către misiunile diplomatice și oficiile consulare din prima sursă, adică din adresările directe ale cetățenilor prin diferite metode și platforme de comunicare (centrul de apel al MAEIE, telefoanele de urgență ale misiunilor, e-mail, chestionarele on-line pentru solicitări de repatriere pe paginile misiunilor și MAEIE de pe rețelele de socializare). Toate datele colectate de la cetățeni în scopul organizării misiunilor de repatriere au fost prelucrate strict conform prevederilor anexei la dispoziția nr. 17 din 13.04.2020 a Comisiei Situații Excepționale”, se menționează în comunicatul emis de MAEIE.

PUBLIKA.MD amintește că Asociaţia Patronală a Operatorilor de Transport Auto a depus o plângere la Procuratură, dar şi la Guvern prin care acuză instituţia de mai multe încălcări, atunci când organizează cursele pentru repatrierea moldovenilor. Oleg Alexa, şeful Asociaţiei, afirmă că reprezentanţii ministerului au format coridoare verzi pentru cursele neautorizate de Comisia Situaţii Excepţionale şi care aveau preţuri exagerate. El a mai spune că nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi în cazul companiilor de transport cu oferte mai avantajoase pentru pasageri. 

Citește și: Asociaţia Transporilor Auto acuză Ministerul de Externe de mai multe încălcări, atunci când organizează cursele pentru repatrierea moldovenilor


Preluat de la: Publika.md