Reacția FISC, după perchezițiile și reținerile CNA în oficiile din nordul țării

„Cu referire la acțiunile efectuate în această dimineață de către ofițerii Centrului Național Anticorupție în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, menționăm despre faptul că instituția noastră este deschisă pentru cooperare și acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea elucidării cazului.

Totodată, Serviciul Fiscal de Stat declară toleranță zero la orice manifestări coruptibile ale funcționarilor fiscali în activitatea lor, precum și reiterează angajamentul de a continua activitatea în spiritul legalității, transparenței, corectitudinii și responsabilității”, comunică Serviciul Fiscal de Stat.

Ofițerii CNA și procurorii mun. Bălți anunță că au reținut-o în această după-amiază pe șefa adjunctă a Direcției Generale Control (DGC) din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, după recepționarea unui denunț. Conform CNA, funcționara urmează să fie audiată și plasată în izolator pentru 72 de ore.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au ajuns cu descinderi și în biroul șefei adjuncte a Direcției Generale Control a Serviciului Fiscal de Stat din nordul R. Moldova, Liliana Mosorete.

Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat un extras din stenograma discuției al unui angajat al Serviciului Fiscal de Stat din Soroca cu reprezentantul unui agent economic.

Un inspector fiscal a fost reținut, iar alte cinci persoane sunt bănuite în cadrul unor dosare pornite pe fapte de corupție, în care sunt cercetate acțiunile ilicite ale unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat din oficiile teritoriale Bălți, Șoldănești, Soroca, Fălești și Florești. Despre aceasta au anunțat responsabilii de la CNA.

În această dimineață, 4 iunie, ofițerii Centrului Națională Anticorupție (CNA) și procurorii au efectuat mai multe acțiuni de urmărire penală în cadrul unor dosare de corupție la sediile oficiilor teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat de la Bălți, Soroca, Florești, Șoldănești și Fălești, anunță reprezentanții instituției.


Preluat de la: Unimedia.info