Împotrivirea pe care a arătat-o guvernul olandez coronabond-urilor, de care Italia are nevoie ca de aer pentru a-și salva economia a declanșat furia presei italiene. Departe de a fi un model de rigurozitate financiară, Olanda este o "gaură neagră fiscală" care ajută evazioniștii din toată Uniunea Europeană, acuză Il Fatto Quotidiano. Și nu e singura țară de acest fel din Europa.
“Mai mult decât paradisuri, Olanda, Irlanda și Luxemburg sunt adevărate „găuri negre fiscale”, a declarat fostul comisar european pentru economie, Pierre Moscovici, în urmă cu mai bine de doi ani, adică cu două luni înainte de începerea lucrărilor comisiei speciale asupra infracțiunilor financiare TAX3.
Șapte – între timp au rămas șase – țări care substrag resurse de la vecinii lor, provocând pagube nete întregului „bloc”, în favoarea celor care pot face evaziune fiscală la plata impozitelor.
Din cauza așa-numitului „profit shifting”, Italia pierde în fiecare an 19% din veniturile fiscale, mai exact 7,5 miliarde de euro pe an, din care 6,5 miliarde de euro în interiorul Uniunii Europene.
Tax Justice Network (rețeaua de justiție fiscală) a estimat recent că Țările de Jos – mari inamici ai măsurilor „solidare” drept răspus la pandemie, cum ar fi Coronabondurile – au substras Italiei, anul trecut, 1,5 miliarde de euro.
O denaturare a arhitecturii comunitare bine cunoscută de toți actorii implicați și, în unele cazuri, revendicată de cei care profită de ea.
După dezvăluirile și scandalurile fiscale apărute în ultimii ani, de la Lux Leaks la Panama Paper, de la Football Leaks la Paradise Papers, Parlamentul European a decis să înființeze o comisie specială pentru infracțiuni financiare, evaziune fiscală și evitarea plății impozitelor – așa-numita TAX3 – de la 1 martie 2018.
După un an de activitate din audieri, întrebări și investigații, TAX3 a trimis o serie lungă de concluzii și recomandări europarlamentarilor, menționând în special că șapte țări din UE „prezintă trăsături de paradisuri fiscale și facilitează gestionarea fiscală agresivă”.
Este vorba despre Belgia, Cipru, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda și Ungaria.
Estimările făcute de Bruxelles indică faptul că planificările fiscale agresive în interiorul Uniunii Europene provoacă o pierdere anuală a veniturilor cuprinsă între 50-70 miliarde de euro (cifre atribuite numai transferului de profituri, care reprezintă 17% din veniturile fiscale) și 160-190 miliarde de euro, dacă sunt cuprinse și acordurile ad-hoc ale marilor multinaționale cu Statele și ineficiențele în colectarea veniturilor.
În schimb, puțin sub 50 de miliarde de euro reprezintă evaziune fiscală comisă de persoanele fizice care își duc propria bogăție în străinătate, în timp ce aproximativ 65 de miliarde de euro privesc fraudele transfrontaliere de TVA.
Oricum, o imagine clară și pentru Comisia UE, care deja din ultimii ani criticase cele șapte țări pentru problemele care apar din sistemele lor fiscale.
În răspunsul la rezoluția Parlamentului, în urmă cu aproximativ un an și înainte ca noua Comisie UE să preia mandatul, Palatul Berlaymont a formulat obiecții doar în privința Belgiei, care începând cu anul trecut nu ar mai oferi posibilitatea unei planificări agresive.
La cererea Parlamentului de a declara oficial celelalte țări drept paradisuri fiscale, Comisia practic a trecut peste. Nu la fel a făcut și fostul comisar Pierre Moscovici, care le-a definit, mai mult decât paradisuri, adevărate „găuri negre fiscale”.
Conform celor mai recente studii macroeconomice efectuate de Thomas Tørsløv de la Universitatea din Copenhaga, Gabriel Zucman și Ludvig Wier, ambii de la Universitatea Berkeley, aceste țări substrag direct celorlalte State membre, numai prin evaziunea fiscală, peste 42 de miliarde de euro an.
În acest fel, Olanda strânge 30% din veniturile sale, atrăgând în mod artificial aproximativ 90 de miliarde de euro din alte țări, cărora le poate oferi o rată specială. Luxemburg atrage 50 de miliarde de euro, din care își formează 54% din veniturile sale fiscale.
În acest fel, Irlanda își construiește 65% din veniturile sale, atrăgând în fiecare an 117 miliarde de euro din țări (nu numai europene) cu impozitare mai mare. Malta produce 88% din veniturile sale fiscale totale.
În schimb, Italia suferă un profit shifting de 24 de miliarde de euro și, din cauza paradisurilor, pierde 19% din propriile venituri fiscale de la întreprinderi, adică 7,5 miliarde de euro, din care 6,5 în cadrul Uniunii Europene. Sunt 3 miliarde furate de Luxemburg, 1,6 de Irlanda și 1 miliard furat de Olanda. În ceea ce privește destinațiile din afara UE, aproape 700 de milioane de euro se pierd în favoarea Elveției, în timp ce puțin peste 270 de milioane de euro dispar în favoarea Caraibelor, Hong Kong și Singapore.
De asemenea, Germania și Franța sunt și mai afectate decât Italia, pierzând respectiv 28% și 24% din veniturile lor din partea companiilor. Sunt 19 miliarde de euro pentru Germania, dintre care aproape 16 miliarde rămân în paradisurile europene, în timp ce pentru Franța este vorba de 12 miliarde de euro, din care 10 miliarde rămân în imediata apropiere.
Trebuie subliniat faptul că paradisurile nu sărăcesc doar țările din care fug întreprinderile, ci întreaga Uniune Europeană, deoarece garantând o impozitare favorabilă, permit plăți mult mai puține decât ar trebui, alimentând ineficiența sistemului. Acest lucru este valabil atât pentru companiile europene, cât și pentru cele din afara UE, dar care operează în Uniunea Europeană.
Pentru a exemplifica, cu o impozitare pe profit care, printr-o planificare atentă poate ajunge până la 5%, o multinațională americană cu sediul într-un paradis fiscal și care operează în restul Uniunii Europene reușește să economisească 4 euro la fiecare 5 euro datorați în mod teoretic. Paradisul fiscal încasează doar 1 euro, Uniunea în ansamblu pierde 4 euro. Țările unde operează pierd într-adevăr totul.
Datorită acestor posibilități, paradisurile fiscale din UE sunt și lideri mondiali în atragerea de investiții străine directe fantomă, prezentând stocuri de investiții în intrare și în ieșire cu mult mai mari decât produsul lor intern brut, adesea rezultatul creării de structuri artificiale pentru a reduce taxele și impozitele.
Potrivit unui raport realizat în decembrie 2019 de către Fondul Monetar Internațional (FMI), semnat de Jannick Damgaard, Thomas Elkjaer și Niels Johannesen, 40% din totalul investițiilor directe externe la nivel global ar fi fantomă. Olanda și Luxemburg, care împreună primesc o cotă de investiții directe străine mai mare decât cea a Statelor Unite, ar găzdui aproape jumătate din toate investițiile fantomă din lume.
FMI indică că, dintr-un total de 40 de trilioane de dolari de investiții străine directe globale, 15 trilioane duc la „cutii goale” fără activități reale. Dintre acestea, 3,8 trilioane (3.800 de miliarde) de dolari ar fi în Luxemburg și 3,3 trilioane (3.300 de miliarde) în Olanda.
Și aceasta este o circumstanță bine cunoscută de instituțiile europene, evidențiată în raportul Parlamentului după lucrările TAX3. Documentul aprobat subliniază că Irlanda primește mai multe investiții directe decât Germania și Franța, și că Malta colectează investiții pentru o sumă totală egală cu 1,474% din economia sa. Comisia UE nu a făcut niciun comentariu cu privire la aceste dovezi.
Atunci de ce este totul oprit? Potrivit celui mai recent raport realizat de Rețeaua de Justiție Fiscală (Tax Justice Network), publicat la începutul lunii aprilie și intitulat „Este timpul ca UE să își închidă propriile paradisuri fiscale”, există două motive principale. Primul este ideologic.
Chiar și în țările care pierd cel mai mult, precum Germania, lumea afacerilor a rezistat cererilor crescânde de transparență fiscală din partea opiniei publice, încercând să evite orice tip de raportare fiscală care ar dezvălui discrepanțele între țările în care ia formă activitatea economică și țările în care veniturile sunt raportate din motive fiscale.
Al doilea motiv este inerția politică legată de imposibilitatea unei acțiuni concrete pe acest front de către Uniunea Europeană. Modificările în materie fiscală necesită unanimitate, iar paradisurile fiscale se opun constant oricărei discuții privind revizuirea normelor, în numele „suveranității fiscale”, care ajunge să fie în final în detrimentul tuturor celorlalte țări membre în UE.
„Nimeni nu ar trebui să fie surprins că un paradis fiscal acționează în mod egoist, periclitându-și vecinii”, afirmă Rețeaua de Justiție Fiscală la începutul raportului său. Și mutatis mutandis este exact ceea ce revendică olandezii.
La reuniunea din 12 septembrie 2018 de la Direcția Generală a Impozitării și Uniunii Vamale de la Comisia Europeană, chemată să construiască o „platformă de bună guvernare fiscală”, profesorul Sjoerd Douma de la Universitatea din Amsterdam le-a oferit celor prezenți perspectiva olandeză a dezbaterii privind fiscalitatea internațională.
Din punctul de vedere al contabililor, o „alegere voluntară a guvernului olandez de a adopta măsuri de combatere a evaziunii fiscale peste cerințele minime ale consensului internațional ar slăbi serios climatul de investiții din Olanda. Mai ales în contextul Brexit-ului și al reformei fiscale americane, Olanda trebuie să-și păstreze reputația de „poartă de intrare în Europa” și să-și protejeze bijuteriile tradiționale ale coroanei”.
Potrivit asociațiilor de afaceri olandeze, abordarea Comisiei UE de a ținti spre o bază fiscală comună în Europa nu ar fi, în schimb, foarte ambițioasă și, mai degrabă, ar fi nevoie de o competitivitate fiscală majoră, precum și de eliminarea impozitelor reținute din dividende.
După părerea lui Douma, într-o dezbatere publică dominată până acum de pozițiile ONG-urilor, problema ar fi culturală și mediatică, încărcată de lipsa de încredere între actorii din sistem.
Dar, poate această neîncredere poate fi înțeleasă în fața obiectivelor contradictorii de către actori și roluri ambigue, așa cum au subliniat chiar ONG-urile. Tax Justice Network, OXFAM și SOMO arată cu degetul spre funcțiile duble ale profesorilor universitari, în același timp și consilierii fiscali ai companiilor.
Ambiguități pe care nici autoritățile fiscale nu le pot evita, obligate să echilibreze voința de a adopta măsuri de combatere a fraudelor și nevoia de a menține investițiile ridicate în țară”.
Preluat de la: Timpul.md