Rata de contagiozitate prin infecţia cu noul coronavirus rămâne înaltă în ţara noastră, de 1,02. Asta înseamnă că o sută de pacienţi bolnavi de COVID-19 transmit virusul altor 102 persoane. Potrivit medicilor epidemiologi, abia atunci când acest indicator va fi mai mic de 1,0, vom putea spune că noul coronavirus începe să-şi facă bagajele.
Cea mai gravă situaţie este în raioanele Ungheni şi Hînceşti, unde rata de contagiozitate este de 1,6. Asta înseamnă că de la 10 pacienţi bolnavi de COVID-19, se infectează alţi 16 oameni sănătoşi. Sunt supuşi unui risc înalt de a lua temutul virus şi oamenii din Soroca, Rezina şi Leova, unde rata de contagiozitate este de 1,5.
Noul coronavirus se răspândeşte cu repeziciune şi în Glodeni, Ştefan Vodă, Cantemir, Criuleni, Căuşeni şi Donduşeni. În aceste raioane rata de contagiozitate variază între 1,2 şi 1,4. O situaţie îngrijorătoare este şi în municipiul Chişinău. Aici, 10 bolnavi transmit virusul altor 11. O situaţie epidemiologică similară celei din Capitală se înregistrează şi în raioanele Anenii Noi, Sîngerei, Făleşti, Nisporeni.
În Edineţ, Orhei, Străşeni, Ialoveni şi UTA Găgăuzia rata de contagiozitate este de 1,00. Mici succese în controlul răspândirii noului coronavirus înregistrează medicii din Briceni, Cahul, Ocniţa, Drochia, Râşcani, Teleneşti, Călăraşi, Floreşti, Cimişlia şi din stânga Nistrului. În aceste regiuni rata de contagiozitate este mai mică de 1,00.
”Dacă se înregistrează o rată mai mică de unu, asta înseamnă că avem controlul asupra infecţiei, dacă este mai mare, atunci trebuie fortificate măsurile pentru a scădea această rată sub unu”
Medicul epidemiolog, Alexei Ceban, spune că deşi rata de contagiozitate este în descreştere, suntem încă departe de sfârşitul epidemiei.
”Este grav, dar dacă observăm în timp, rata de contagiozitate a scăzut de la 2,6 la 1.01 care este acum. Desigur este foarte mult de lucru în unele teritorii. Două săptămâni consecutive trebuie să avem scădere de sub unu, pentru a înregistra succese în controlul infecţiei.”
La numărul de infectare, pe primul loc se situează municipiul Chişinău cu peste 7000 de bolnavi de COVID-19. Pe locul doi este municipiul Bălţi, cu aproximativ 1500 de cazuri.
Preluat de la: Publika.md