Rafael Nadal, live pe o reţea de socializare. Tenismanul a discutat cu Roger Federer şi Andy Murray

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a efectuat primul său live pe una dintre reţelele de socializare şi i-a amuzat pe urmăritorii săi. Ibericul, câştigător a 19 turnee de Mare Şlem, l-a pus în aşteptare de mai multe ori pe rivalul său Roger Federer şi abia peste câteva minute a reuşit să-l invite la discuţie.

Cei doi tenismani au întreţinut o conversaţie amicală, plină de voie bună.

– Nu ai mai jucat tenis de la turneul de la Indian Wells?
– Nu am atins racheta de atunci.
– Perfect. Nu vei mai fi în stare să joci tenis când vom reveni pe teren.
– Sper să-mi amintesc câte ceva.

Federer a vrut să afle şi un secret – de ce Nadal joacă cu stânga, deşi în viaţa de toate zilele foloseşte mâna dreaptă.

– Nu pot să joc cu dreapta şi asta e o legendă.
– Nu poţi? Dar poţi scrie cu dreapta?
– E doar o speculaţie. Pot să scriu cu mâna dreaptă, pot să joc baschet cu dreapta, dar la tenis şi la fotbal sunt stângaci.

Rafael Nadal a discutat apoi şi cu scoţianul Andy Murray. Tenismanul britanic a ţinut să-i reamintească spaniolului că în câteva zile ambii vor juca la turneul virtual Madrid Open.

– Am auzit că joci Play Station 3-4 ore pe zi.
– Nu fac nimic altceva. Dacă e să vorbim sincer, abia am jucat prima partidă la consolă.
– Eu am jucat aseară şi am jucat pentru tine.

Turneul virtual Madrid Open se va desfăşura între 27 şi 30 aprilie. În concursul masculin vor mai participa, printre alţii belgianul David Goffin şi rusul Karen Hacianov, iar în competiţia feminină – nemţoaica Angelique Kerber şi românca Sorana Cîrstea.


Preluat de la: Publika.md