Putin este un lider retrograd, obsedat de rivalități și un politician rău: “Din spioni ies politicieni răi, iar Putin este încă ofițer al KGB într-o misiune secretă”

În Franța, a fost publicată o carte cu titlul „Cele patru războaie ale lui Putin”, dedicată președintelui Federației Ruse, care este scrisă de istoricul și jurnalistul rus, Serghei Medvedev, profesor la Școala Superioară de Economie.

Autorul cărții este specializat în cercetările privind istoria post-sovietică a Federației Ruse. Într-un interviu pentru ediția franceză a jurnalului Le Figaro, el a vorbit despre cartea sa și a făcut o evaluare a activităților și opiniilor lui Vladimir Putin.

Cartea lui Serghei Medvedev este structurată în patru părți, fiecare dintre aceasta fiind dedicată unuia dintre „războaiele” purtate de liderul rus.

Potrivit autorului, primul „război” al lui Putin este dus pentru spațiul teritorial. Președintele consideră că aceasta este una dintre misiunile sale principale, pentru a compensa pierderile Federației Ruse după prăbușirea URSS, pe care o numește „cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul trecut”. Autorul îl compară pe Putin cu un prinț din Moscova, care adună pământurile rusești. El consideră că această abordare este și motivul reunificării Crimeii cu Federația Rusă, pe care el însuși o numește „anexare” și dorința de a se uni cu Republica Belarus. Cu toate că primii pași în această direcție au fost reprezentați de proclamarea statului unional, făcută în anul 1996, când nu Putin era președinte, ci Boris Elțîn.

A doua parte a cărții lui Serghei Medvedev este dedicată „războiului simbolurilor”. Aici citează ca exemple ridicarea monumentelor, realizarea paradelor militare, la care „rachetele nucleare sunt târâte prin Piața Roșie” sau desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Soci. În același timp, autorul cărții este sigur că premiile sportivilor ruși au fost câștigate doar datorită „utilizării masive a dopajului”. Acest lucru spune multe despre autor, la fel ca și declarația sa senzațională despre necesitatea transformării Arcticii într-un „teritoriu internațional” și a „unei rezerve internaționale”.

În partea a treia, el vorbește despre lupta lui Putin pentru omul simplu, pentru cetățeanul rus obișnuit. Serghei Medvedev consideră că autoritățile statului interferează grosolan cu viața privată a oamenilor, încercând să le impună consumatorilor chiar și preferințele sexuale.

Al patrulea „război” al lui Putin este cel pentru memorie. Acest lucru s-a manifestat, mai ales, în opinia profesorului Medvedev, în timpul sărbătoririi a 75 de ani de la victoria URSS în Marele Război Patriotic. El crede că Victoria a fost transformată într-o religie în Federația Rusă. În opinia sa, dorința autorităților de a prezenta istoria țării ca o serie de victorii continue se datorează incapacității lor de a construi un viitor pentru cetățenii ruși.

Medvedev concluzionează că Putin este un lider retrograd, obsedat de rivalități și un politician rău: “Din spioni ies politicieni răi, iar Putin este încă ofițer al KGB într-o misiune secretă”, a spus acesta.

Istoricul îl vede pe liderul opoziției, Alexei Navalnîi, ca singura alternativă la actualul președinte, dar se îndoiește că acesta se va mai întoarce în Federația Rusă. Chiar dacă, în aceste zile, s-a anunțat că Alexei Navalnîi, care „se simte mai bine”, este gata să revină în Federația Rusă, dar se opune unei anchete comune (ruso-germane) în cazul „otrăvirii”.

 


Preluat de la: Timpul.md