PUBLIKA REPORT. Primăriile își vor asuma responsabilitatea pentru deschiderea grădinițelor

Autoritățile centrale au declarat că sunt gata să deschidă grădinițele din 15 iulie, dacă situația epidemiologică va fi menținută sub control. Decizia finală va aparține însă primăriilor locale care vor trebui să țină cont de mai multe recomandări elaborate de Ministerul Educației. Potrivit acestora, pentru început grădinițele vor activa la capacitate redusă, iar copii vor fi admiși în funcție de situația din fiecare familie în parte.

Primarul municipiului Chișinău anunță că este gata să deschidă grădinițele şi așteaptă undă verde din partea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Primarii cu care am reușit să discutăm sunt derutați de responsabilitatea care li se pune pe umeri de către autoritățile centrale pe socoteală proprie.

Cât de pregătite sunt grădinițele pentru redeschidere şi ce reguli vor trebui să respecte angajații, dar şi părinții copiilor, aflăm de la Sergiu AFANASIU, director de grădiniță privată, Mihai STRATULAT, medic neonatolog pediatru, Angela CUTASEVICI, viceprimar al Capitalei, Valentina CARASTAN, primarul satului Slobozia Mare, raionul Cahul, şi Constantin COJOCARU, primarul municipiul Edineţ.


Preluat de la: Publika.md