Proteste violente în Belarus, după refuzul CEC de a înregistra doi candidaţi de opoziţie (VIDEO)

Sute de oameni au ieşit, marţi, în stradă la Minsk şi în alte oraşe din Belarus, după ce Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea unor candidați de opoziție pentru alegerile prezidențiale din luna august.

La Minsk, poliția a reținut circa 200 de persoane, inclusiv jurnaliști, potrivit centrului pentru drepturile omului „Vesna”.

După anunţarea deciziei CEC, oamenii au început să iasă pe străzi şi să demonstreze paşnic în mai multe oraşe ca: Brest, Moghilev, Gomel, Grodno, Molodecino şi altele. 

Ulterior, forţele speciale şi-au făcut apariţia şi au început reţinerea manifestanţilor. 

Au fost reţinuţi şi mai mulţi jurnalişti, care relatau în direct evenimentele de ultimă oră. Printre aceştia se aflau reporteri BBC, Radio Europa Liberă şi ai unor publicaţii locale. 

Potrivit presei belaruse, CEC a înregistrat, marţi, cinci candidaţi pentru alegerile prezidenţiale din august: 

Andrei Dmitriev – co-președinte al asociației publice „Spune adevărul” („Говори правду”);

Anna Kanopatskaya – fost adjunct al Camerei Reprezentanților Adunării Naționale;

Alexander Lukaşenko – șeful statului actual;

Svetlana Tikhanovskaya – soția unui blogger, prizonierul politic Sergei Tikhanovsky;

Sergey Cherechen – președintele partidului social-democrat din Belarus „Hramada”.

În acelaşi timp, CEC a refuzat înregistrarea fostulului președinte al consiliului de administrație al Belgazprombank  Viktor Babariko, care este în prezent reținut sub acuzația de infracțiuni economice și recunoscut ca prizonier politic de organizația internațională pentru drepturile omului.

Înregistrarea a fost, de asemenea, refuzată fostului diplomat, oficial, fost director al High-Tech Park Valery Tsepkalo.

Alegerile prezidențiale din Belarus vor avea loc pe 9 august.


Preluat de la: Publika.md