Pronostic OPTIMIST pentru BĂIEŢELUL care s-a intoxicat cu ciuperci. Care este starea lui de sănătate

Pronostic optimist pentru băieţelul de trei ani din oraşul Rezina, care s-a intoxicat cu ciuperci culese din pădure. Potrivit directorului Institutului Mamei şi Copilului, Sergiu Gladun, starea de sănătate a lui s-a îmbunătăţit şi acum se află în afara pericolului. El rămâne în continuare internat în secţia Toxicologie, unde primeşte îngrijirile medicale necesare.

Mama copilului de 26 ani și bunica de 57 ani au decedat după ce s-au intoxicat cu ciuperci. Copilul a fost găsit în viaţă, dar fusese internat în comă. El a fost transportat la Spitalul din Rezina cu simptome acute de intoxicaţie. Ulterior el a fost dus cu AVIASAN-ul la Institutul Mamei şi Copilului.

Potrivit medicilor din Rezina, mama ar fi încercat să-şi salveze băieţelul, pentru că în stomacul micuţului ar fi fost găsit cărbune activat. Şi tatăl băieţelului a mâncat ciuperci, la el însă, intoxicația a avut o formă mai ușoară.

CITEŞTE ŞI: NOI DETALII despre intoxicaţia cu ciuperci din Rezina. Care este starea copilului


Preluat de la: Publika.md