Profilul alegătorilor și rata de participare la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale

Duminică, la secţiile de votare deschise pe teritoriul ţării, au votat peste 1,2 milioane de alegători, adică aproape 43 la sută din numărul total al populației cu drept de vot.

Mai mult de jumătate au fost femei, peste 650 de mii. Bărbaţii care au ieşit să îşi exprime votul la scrutinul prezidenţial au fost în număr de aproape 600 de mii, ceea ce reprezintă 46 la sută din numărul celor cu drept de vot.

Cei mai activi au fost alegătorii cu vârste cuprinse între 56 şi 70 de ani. Rata de participare la această categorie a fost de aproape 33 la sută. Circa 300 de mii de persoane care au venit să voteze au între 41 şi 55 de ani. Aceştia au fost peste 24 la sută din numărul total de participanţi. Cam tot atâţia au fost şi cei cu vârste între 26 şi 40 de ani.

Totuşi cea mai mică rată de participare la vot a fost înregistrată printre tinerii care au între 18 şi 25 de ani. Aceştia au reprezentat puţin peste opt procente dintre toţi alegătorii. Chiar şi persoanele de peste 71 de ani au avut o rată mai mare de prezentare la vot. Aceştia au constituit peste 10 la sută din numărul total. 


Preluat de la: Publika.md