Profesorii care vor avea ore suplimentare, vor beneficia de suplimente salariale

În contextul adoptării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului în şcoli, aproximativ 4000 de profesori şi învăţători din toată ţara vor avea cu 27 de ore mai mult pe săptămână.

Toţi vor beneficia de suplimente salariale. Subiectul a fost discutat în cadrul unei şedinţei de lucru la Parlament, la care au participat deputaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii.

”Vom avea probabil cazuri în care pedagogii, în acele prestări de ore în schimburi sau în prestările de ore mixt de predare vor trebui să presteze ore suplimentare avem nevoie de temei juridic pentru a le asigura această plată. Am estimat suma care preventiv poate fi prevăzută pentru ca aceste ore să fie achitate, este vorba despre circa 105 milioane de lei”, a declarat Monica Babuc.

În cadrul unui briefing de presă, Ministrul Educaţiei, Igor Şarov, a anunţat că jumătate dintre cele peste 1400 de şcoli din ţară au optat pentru prezenţa fizică a elevilor şi profesorilor la cursuri în noul an de învăţământ. Şarov susţine că majoritatea instituţiilor de învăţământ pot asigura studiile conform modelului selectat, inclusiv în regim online. Peste 300 de şcoli vor avea nevoie de fonduri suplimentare pentru procurarea calculatoarelor. Totodată, Şarov a menţionat că elevii cu dizabilităţi vor avea un program special.

”În cazurile în care normativele sanitar-epidemiologice vor permite, prioritate se va acorda prezenţei fizice a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale în sala de clasă sau a cadrului didactic la domiciliul elevului”, a declarat Igor Șarov.

La sfârşitul săptămânii, reprezentanţii Comisiei Naţionale de Sănătate Publică se vor întruni pentru a lua mai multe decizii în domeniul educaţiei şi tot atunci se va evalua gradul de pregătire a instituţiilor de învăţământ pentru noul an şcolar.


Preluat de la: Publika.md