Producătorii de vin spumant, în pragul disperării. Din cauza pandemiei, vânzările și consumul de spumant au scăzut considerabil

Din cauza pandemiei de COVID-19, vânzările și consumul de vin spumant au scăzut considerabil la nivel mondial. Aşa cum nunţile, cumătriile şi alte petreceri au fost anulate din martie, iar restaurantele au avut uşile închise mai bine de trei luni, regina băuturilor de pe mesele de sărbătoare a stat în depozite. Marii producători de spumant din ţară spun că  vânzările au scăzut cu 75 la sută, comparativ cu aceiași perioada a anului trecut. 

Una din cele mai mari companii producătoare de spumant din ţară este într-o situaţie critică. Administratorii spun că de 50 de ani, o astfel de situaţie atestă pentru prima dată.

”Anul trecut 1,2 milioane de sticle, mai exact de spumante, pe când anul acesta avem vânzări doar de un milion de sticle în comparație cu aceiași perioadă a anului trecut. A scăzut puterea de cumpărare a consumatorilor, atât de pe piața internă, cât și de pe piețele externe”, a spus managerul unei companii de vin spumant, Dumitriţa Alexeiv.

Sticlele provenite din recolta acestui an riscă să se învechească pe rafturi, mai spun producătorii, care caută noi soluţii pentru a realiua marfa.

”Depunem mari eforturi de marketing, atât pe plan național, cât și internațional. Venim cu produse noi. Venim cu produse sezoniere. Vom veni și cu alte surprize frumoase, cu spumante produse după forma clasică franceză. Încercăm să oferim și prețuri promoționale”, a menţionat managerul unei companii de vin spumant, Dumitriţa Alexeiv..

Cu aceeași problemă se confruntă și o altă companie care produce spumant din raionul Ialoveni. În 2019 a vândut circa 200 de mii de sticle, iar de la începutul acestui an abia de a realizat 60 de mii de sticle, în jumătate comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

”În acest an, am înregistrat o scădere drastică, pentru că vindem un pic mai mult decât o treime din volumul vânzărilor de anul trecut. Acest fapt se datorează fenomenului pandemiei. Restricțiile impuse de autorități nu ne permit să organizăm anumite ceremonii, festivități în cadrul cărora se consuma preponderent vinul spumant”, a comunicat directorul unei companii de vin spumant, Viorel Garaz.

Din cauza aceasta, reprezentanții companiei spun că probabil vor produce mai puțin spumant.

”Noi ca să compensăm această diminuare a vânzărilor pe piața internă, încercăm să diversificăm canalul de vânzări prin exporturi. Recent am avut primul container exportat în Canada plin doar cu vinuri spumante. Partea bună a lucrurilor este faptul că la export prețurile sunt un pic mai mari decât pe piața locală”, a spus directorul unei companii de vin spumant, Viorel Garaz..

Și producătorii celui mai de elită vin spumant din lume, șampania, suferă pierderi semnificative. Potrivit estimărilor Uniunii Caselor de Șampanie din Franța din luna aprilie, vânzările băuturii au căzut cu 75 la sută de la începutul pandemiei. Până la sfârșitul anului, se așteaptă că situația se va ameliora, însă oricum producătorii nu se așteaptă la vânzarea a mai mult de 200 milioane de sticle de șampanie, cu 100 milioane mai puțin decât în 2019. Unii producători intenționează să facă oțet din băutura regilor, cum era numită în trecut șampania.


Preluat de la: Publika.md