Primarul Timișoarei sare în apărarea Maiei Sandu: ”Nu am virat aceşti bani”

Edilul din Timişoara a precizat că deocamdată, cei 30.000 de euro nu au fost viraţi către Maia Sandu:

„Noi încă nu am virat aceşti bani, dar deja sînt discuţii şi Maia Sandu şi pentru asta este atacată. Imediat au sărit ruşii în sus, au publicat o poză cum înmînez acest premiu Maiei Sandu, au început să o atace pentru că a acceptat acest premiu şi imediat au apărut şi în diferite publicaţii media tot felul de discuţii, pentru că premiul este dotat cu 30.000 de euro, cum sînt de altfel foarte multe premii de acest gen, de anvergură, sînt dotate cu sume de bani tocmai ca să arate mai mult decît o diplomă, nu cumva să arate că este un premiu care chiar premiază lucruri extraordinare”.

Maia Sandu a primit pe 13 ianuarie, din partea primarului USR de Timișoara, Dominic Fritz, premiul „Timişoara pentru Valori Europene”, care este însoţit de o recompensă de 30.000 de euro. După ce în spațiul public au apărut polemici și controverse, iar o deputată a partidului de guvernămînt, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), a declarat că legislaţia nu permite ca şefa statului să accepte un astfel de cadou, preşedinţia Republicii Moldova a cerut clarificări din partea Centrului Naţional Anticorupţie.


Preluat de la: Noi.md