Prima cursă directă New York-Chişinău. 296 de moldoveni, repatriați din Statele Unite

296 de moldoveni au revenit în ţară cu prima cursă directă de repatriere din Statele Unite. Printre ei se numără şi 48 de elevi, participanți ai programului FLEX, care se întorc acasă după un an de studii și experiențe noi în SUA.

Cursa charter New York – Chişinău a fost efectuată de o companie avia poloneză.    

Potrivit Ministerului Economiei, moldovenii au zburat spre Chişinău cu cea mai nouă aeronavă din lume, un Boeing 787-9 Dreamliner.  

Ministerul de Externe anunţă că alţi 35 de moldoveni sunt repatriați din Emiratele Arabe Unite.


Preluat de la: Publika.md