Prezintă sau nu pericol? UE verifică vânzările online de măşti şi geluri dezinfectante

Comisia Europeană a lansat o serie de testări ale produselor puse în vânzare online în timpul pandemiei, măşti, combinezoane de protecţie, geluri dezinfectante, cu scopul de se asigura că nu prezintă niciun pericol şi respectă normele UE, potrivit AFP, citează Agerpres.

Comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a avertizat împotriva produselor, uneori prezentate ca „remedii miraculoase”, care au apărut cu milioanele pe internet în timpul crizei provocate de noul coronavirus. El a denunţat „comercianţii care găsesc noi modalităţi de a exploata vulnerabilitatea consumatorilor şi de a ocoli controalele existente în timpul pandemiei”.

La data de 1 iulie, 63 de notificări au fost lansate prin sistemul european de alertă rapidă privind măşti şi alte 10 notificări privind combinezoane de protecţie, dezinfectanţi de mâini şi „baghete” de dezinfectare cu UV.

În consecinţă, au fost luate măsuri de urmărire, a precizat Comisia într-un comunicat.

„Demersul a constat mai ales în a le cere să retragă foarte repede un număr de anunţuri şi de produse de pe platformele online”, a precizat Reynders într-o conferinţă de presă.

Comisarul european pentru justiţie a fost în contact cu responsabili vamali în China pentru a coopera cu privire la securitatea produselor exportate

„Au fost lansate anchete cu privire la intrarea pe piaţă a unui număr de produse care prezintă probleme de siguranţă”, a spus el.

Testele vor continua să fie efectuate în lunile următoare pe produse legate de coronavirus.

Didier Reynders a prezentat marţi un raport anual asupra activităţii sistemului de alertă, care există din 2003.


Preluat de la: Publika.md