Prezența la vot în SUA, la cel mai ridicat nivel din ultimii 120 de ani

Organizate în pandemie de COVID-19, alegerile prezidențiale din SUA înregistrează un record privind prezența la vot. 66,9% dintre alegători și-au exprimat opțiunea, potrivit estimărilor preliminare făcute de Universitatea din Florida pe platforma U.S. Election Project. Este cel mai ridicat procent din ultimii 120 de ani, relatează The Guardian, citat de libertatea.ro.

Astfel, SUA înregistrează cea mai mare prezență la vot din istoria sa modernă. Un procent mai ridicat a fost înregistrat în anul 1900, când 73,2% de oameni au votat, precizează și site-ul Statista. The Guardian notează însă că în 1900 femeile nu aveau încă drept de vot, astfel că, de fapt, doar 20% din populația țării a participat atunci la alegeri.

La scrutinul din acest an, SUA au înregistrat o prezență record și datorită faptului că un număr fără precedent de oameni, respectiv peste 100 de milioane, au votat prin corespondență sau în avans. Mobilizare a fost însă și în ziua alegerilor, când oamenii au format cozi impresionante la secțiile de votare din mai multe state americane.

Cetățenii din SUA au trei metode posibile pentru a-și oferi votul: prin poștă, prin vot în avans (care are loc cu câteva zile sau săptămâni înainte de ziua alegerilor) sau prin prezența la urne în ziua votului.

Cursa pentru Casa Albă este una strânsă și încă în desfășurare. Numărătoarea nu s-a terminat în Pennsylvania, Wisconsin și Michigan – state ce adună 46 de electori și ce vor decide, se pare, rezultatul final al alegerilor. Oficialii au avertizat că numărătoarea voturilor ar putea continua dincolo de ziua electorală.

CITEȘTE ȘI: Trump sau Biden? Cine câștigă prezidențialele din SUA. Primele rezultate parțiale


Preluat de la: Publika.md