Președintele rus a avut o convorbire de aproximativ o oră cu cancelarul german. Ce i-a spus Putin lui Scholz

Președintele rus a avut o convorbire de aproximativ o oră cu cancelarul german, Olaf Scholz, în cadrul căreia a acuzat Occidentul că urmărește politici „distructive” prin sprijinul acordat Kievului, relatează agenția France Presse, citată de The Moscow Times.

„A fost subliniat faptul că forțele armate ruse s-au abținut mult timp de la lovituri de precizie cu rachete împotriva anumitor ținte de pe teritoriul Ucrainei”, a precizat Kremlinul, într-un comunicat de presă emis în urma unei convorbiri telefonice care a durat aproximativ o oră, prima dintre Putin și Scholz de la jumătatea lunii septembrie încoace.

„Dar acum astfel de măsuri au devenit un răspuns necesar și inevitabil la atacurile provocatoare ale Kievului asupra infrastructurii civile a Rusiei”, a adăugat Kremlinul. Această „infrastructură civilă rusă” include, potrivit Kremlinului, podul din Crimeea și instalații energetice, președinția rusă invocând și „actul terorist” împotriva gazoductelor Nord Stream și Nord Stream 2, care necesită „o anchetă transparentă cu participarea structurilor specializate rusești”.

Moscova a lovit în mod repetat în ultimele săptămâni rețelele energetice din Ucraina, lăsând milioane de oameni în frig și întuneric, în timp ce se apropie iarna. „A fost atrasă atenția asupra liniei distructive a statelor occidentale, inclusiv a Germaniei, care alimentează regimul de la Kiev cu arme și antrenează armata ucraineană”, mai scrie în comunicatul Kremlinului.

În cadrul convorbirii cu cancelarul german, Putin a mai spus că „sprijinul politic și financiar” din partea aliaților occidentali ai Ucrainei „duce Kievul să respingă complet ideea oricăror negocieri”. „În plus, acest lucru îi stimulează pe naționaliștii radicali ucraineni să comită din ce în ce mai multe crime sângeroase împotriva populației civile”, a mai susținut Kremlinul, potrivit libertatea.ro cu referire la CNN.

Astfel, Putin „a cerut părții germane să își reconsidere abordările în contextul evenimentelor din Ucraina”, potrivit Kremlinului. Convorbirea telefonică de vineri a fost iniţiată de cancelarul german.

Versiunea germană despre discuția telefonică

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului federal german, Olaf Scholz i-a cerut lui Vladimir Putin retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se putea ajunge la o „soluţie diplomatică”. Scholz „a insistat pe lângă preşedintele rus pentru ca o soluţie diplomatică să fie găsită cât de repede posibil, ceea ce ar implica retragerea trupelor ruse”, a informat Steffen Hebestreit într-un comunicat de presă.

De asemenea, cancelarul federal german a condamnat în timpul convorbirii sale cu Putin „atacurile aeriene ruse împotriva infrastructurilor civile în Ucraina şi a subliniat hotărârea Germaniei de a ajuta Ucraina să-şi asigure capacitatea de apărare împotriva agresiunii ruse”, continuă comunicatul.

Cei doi lideri, care au convenit să „rămână în contact”, au evocat între altele „situaţia alimentară mondială, extrem de tensionată din cauza războiului de agresiune rus”. Ei „au subliniat rolul important al acordului asupra exporturilor de cereale, prelungit recent sub egida Naţiunilor Unite”, conchide comunicatul guvernului german.


Preluat de la: Publika.md