Preşedintele Maia Sandu participă la Praga, la prima reuniune a Comunității Politice Europene

Preşedintele Maia Sandu participă la Praga, la prima reuniune a Comunității Politice Europene. Evenimentul, desfăşurat, joi, în capitala cehă, reuneşte cele 27 de state membre ale blocului comunitar şi 17 parteneri europeni, între care şi Republica Moldova. Şefa statului a postat pe pagina sa de Twitter o poză comună cu liderii europeni, unde este menţionat că în cadrul evenimentului şi-a reconfirmat atașamentul pentru pace, securitate și energie accesibilă. 

Ideea Comunităţii Politice Europeane aparţine președintelui francez, Emmanuel Macron, care a dorit să creeze o platformă de dialog între UE și statele din jur care fie au ambiții de aderare, fie sunt în relații economice și politice strânse cu Uniunea Europeană.

„Sunt ţări care aparţin Uniunii Europene, cele care sunt pe calea spre aderare, altele care au părăsit UE, dar şi cele care sunt departe de aderare. Toate însă împărtăşim acelaşi spaţiu, adesea aceeaşi istorie, şi avem datoria de a scrie împreună viitorul nostru. Acesta este obiectivul Comunităţii Politice Europene”, a relatat reședintelui francez, Emmanuel Macron.

La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a remarcat importanţa reuniunii celor 44 de țări care împart același continent și se confruntă cu aceleași provocări.

„Această întâlnire este extrem de importantă. Aceasta va fi prima și va fi o întâlnire importantă pentru că împărțim același continent și ne confruntăm cu aceleași provocări. Sunt optimist pentru că faptul că cele 44 de țări invitate au decis să participe. Este un prim semnal pozitiv”, a precizat președintele Consiliului European, Charles Michel.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a afirmat că reuniunea de la Praga va evidenţia izolarea internaţională a Rusiei din cauza războiului declanşat de aceasta împotriva Ucrainei.

„Astăzi, 44 de lideri europeni se adună aici împreună pentru a studia cum să construim o nouă structură de securitate în Europa. Acest lucru trebuie făcut fără Rusia. Nu înseamnă că ne nu dorim ca Rusia să mai facă parte din Europa, dar pentru că Rusia lui Putin a exclus această ţară din comunitatea internaţională”, a menționat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Potrivit presei internaţionale, nu este aşteptat niciun comunicat oficial la finalul Summitul inaugural al Comunității Politice Europene de la Praga. În marja acestuia vor avea loc numeroase întâlniri bilaterale între liderii participanţi. Potrivit France24, următoarea reuniune ar putea avea loc peste șase luni într-o țară din afara blocului. Atât Republica Moldova cât şi Marea Britanie s-ar fi oferit să o găzduiască.


Preluat de la: Publika.md