Preşedintele Consiliului European: Nu este cazul să introducem "paşapoartele de vaccinare"

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut, marţi, crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene, scrie digi24.ro.

Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi „trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni”. El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea „produce o frustrare uriaşă în Europa” şi în alte părţi ale lumii.

Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că „nu exclude” ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. „Subiectul ste sensibil în multe ţări europene”, a recunoscut Michel.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat inițiativa guvernului elen și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene.


Preluat de la: Publika.md