Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev, aflat la putere de 12 ani, a fost reales pentru al cincilea mandat

Ilham Aliev, în vârstă de 62 de ani, care a moştenit puterea la decesul tatălui său, în 2003, a obţinut 92,1% dintre voturile exprimate în acest scrutin – la care opoziţia nu a luat parte -, după numărarea a mai bine de jumătate dintre voturi, scrie Agerpres, care preia AFP. 

Mii de susţinători ai preşedintelui au sărbătorit victoria miercuri seara în stradă, la Baku. Prezenţa la urne a fost de 67,7%, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Comisiei Electotrale Centrale, Mazakhir Panakhov.

Alegătorii aveau de ales între şapte candidaţi, inclusiv Aliev. Însă niciunul dintre aceştia nu reprezenta o alternativă, iar „toţi l-au susţinut pe preşedinte”, notează Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Unii dintre ei chiar l-au lăudat în campanie pe Ilham Aliev, care şi-a „respectat toate promisiunile”. 

Adevăratele partide de opoziţie au boicotat acest scrutin pe care l-au catalogat drept o „farsă”, la fel ca în alegerile prezidenţiale din 2018. Ilahm Aliev îşi exploatează victoria militară împotriva separatiştilor armeni din encalava separatistă azeră Nagorno Karabah în septembrie 2023, care a pus capăt unei perioade de 30 de ani de secesionism marcat de două războaie. Cel mai puternic om de la Baku se poate lăuda astfel cu faptul că şi-a „reunificat” ţara, o misiune pe care şi-a stabilit-o.

Într-un gest simbolic, Aliev şi familia sa au votat la Khankendi – principalul oraş din Nagorno Karabah, denumit Stepanakert de către armeni. Secţii de vot azere au fost deschide în enclavă – pentru prima oară de la căderea URSS, ceea ce a conferit acestui vot un caracter ”istoric”. 

În ianuarie, Ilham Aliev anunţa că a convocat aceste alegeri – anticipate -, prevăzute iniţial în 2025, pentru a sărbători începutul unei „noi ere” după succesul operaţiunii militare. Ilham Aliev colecţionează scoruri zdrobitoare – 86% dintre voturile exprimate în 2018 sau aproape 89% în 2008. Aceste scrutine sunt denunţate întotdeauna de către observatori internaţionali. În 2018, observatorii OSCE au raportat „nereguli grave”.


Preluat de la: Unimedia.info