Presa israeliană: Cabinetul de război al Israelului a decis „să lovească puternic Iranul”

Purtătorul de cuvânt al IDF a transmis că Israelul va face „tot ce este necesar” ca răspuns la atacul Iranului.

The Wall Street Journal citează oficiali americani şi occidentali care anticipează că Israelul va răspunde rapid la atacul Iranului, posibil chiar luni. 

Premierul Benjamin Netanyahu a cerut armatei „potențiale ținte”, a transmis luni Washington Post, citând surse israeliene. 

Țintele ar include lovirea unei instalații iraniene din Teheran sau un atac cibernetic. 

Israelul „vrea să desfășoare o acțiune împotriva Iranului, în coordonare cu Statele Unite” 

Cabinetul de război al Israelului tocmai a încheiat o întâlnire, iar Israelul ar vrea să se angajeze într-o acțiune împotriva Iranului, în coordonare cu SUA, potrivit Sky News. 

Obiectivul Israelului este de „a răni Iranul fără a provoca un război total”. 

Dacă se confirmă, dorința de a efectua orice atac asupra Iranului împreună cu SUA ar fi în contradicție cu comentariile lui Joe Biden. 

Oficialii au declarat că Biden l-a avertizat pe Benjamin Netanyahu că SUA nu vor lua parte la o contraofensivă împotriva Iranului.

Iranul „va răspunde imediat și mai puternic decât înainte” dacă Israelul va riposta 

Ministrul iranian de Externe i-a spus omologului său britanic că Iranul va răspunde imediat și mai puternic decât înainte, dacă Israelul ripostează, transmite Sky News. 

Hossein Amir-Abdollahian a insistat în discuțiile cu David Cameron că Iranul nu vrea escaladarea tensiunilor, dar că ar putea fi forțat să riposteze.

Israelul afirmă că „își rezervă toate opțiunile” după reuniunea cabinetului de război 

Cabinetul de război al Israelului s-a reunit pentru a doua zi consecutiv pentru a discuta despre modul în care țara va răspunde la atacul Iranului. Purtătorul de cuvânt al guvernului, David Mencer, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Israelul „își rezervă toate opțiunile”, transmite Sky News. 

„Ne rezervăm dreptul de a face tot ce ne stă în putere și vom face tot ce ne stă în putere pentru a apăra această țară”, a spus el.


Preluat de la: Unimedia.info