Preotul din Vărzăreşti, amendat pentru calomnie. Slujitorul bisericii afirmă rudele răposaţilor primesc bani pentru a semna că victima a murit de COVID-19

Preotul din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni, va fi amendat pentru calomnie. Asta după ce slujitorul bisericii a distribuit un video pe reţelele de socializare în care acuză poliţia că ar propune bani rudelor decedaţilor pentru ca în certificatele de deces să fie scris că au murit din cauza COVID-19. În mai multe filmuleţe, preotul Sergiu Ivanov spune că nu crede în existenţa noului coronavirus. Mai mult de atât, el zice că rudele răposaţilor primesc bani pentru a semna că victima a murit de COVID-19. Parohul acuză de acest lucru chiar poliţia din localitate.

„Mi-a spus cineva că atunci când a sunat la 112, pentru că bunelul lui a murit, a venit imediat o maşină a poliţiei, un domn şi o doamnă, au scos un act cu multe semnături şi i-a întrebat cine răspunde de acest om, la care nepotul zice: eu sunt. S-au retras mai într-o parte şi i-au zis: poate scriem aici că o murit de virus şi azi până seara o să vă aducă o persoană vreo 15-20 de mii de lei”, a afirmat parohul bisericii din Vărzăreşti, Nisporeni, Sergiu Ivanov.

Potrivit poliţiei, declaraţiile parohului sunt false şi el urmează să fie amendat pentru calomnie. 

„În urma secvenţei video de pe Facebook, acesta a ameninţat şi a vorbit la adresa poliţiei: că poliţia pune la cale oamenii să spună că rudele lor mor de COVID. Se vor stabili toate circumstanţele şi câte unităţi convenţionale va fi amendat”, a comunicat ofiţerul de presă IP, Nisporeni, Cristina Vicol.

Preotul din Vărzăreşti nu este la prima sa abatere de acest gen. Potrivit poliţiei, el mai are de achitat cinci amenzi, în valoare totală de 125 de mii de lei, pentru că a oficiat slujbe cu enoriaşi, încălcând restricţiile din perioada stării de urgenţă.

Jurnaliştii de la Ziarul de gardă au fost în localitatea în care slujeşte parohul. Aceştia au vorbit chiar cu rudele unor oameni care au murit de COVID 19, iar acestea au negat că li s-ar fi propus bani pentru a semna acte false.

„Le-am auzit aceste vorbe şi eu, şi sora mea. Iaca şi în mahală mă întreabă, chiar îi drept, ai primit? Doamne fereşte, cum să primesc bani, eu nici nu ştiu doctorul la care o decedat, nici cabinetul. Nimic. Zic de unde vorbele acestea, iaca vorbeşte lumea în sat că te-ai dus şi ai iscălit şi ai primit….Mă vorbesc că am primit trei mii”.

Slujitorul din Nisporeni nu este singurul care neagă existenţa noului tip de coronavirus. Anterior, Mitropolia Moldovei a emis o declaraţie prin care susţine că pandemia a fost una inventată de globaliştii satanişti. Şi episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a promovat teoriile conspiraţiei privind noul coronavirus. Recent însă, acesta a fost diagnosticat cu COVID-19 şi internat în Spitalul Municipal Bălţi.

Până acum, 30 de preoţi au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dintre care doi au murit.

CITEŞTE ŞI: 30 de preoţi din ţara noastră, infectaţi cu noul coronavirus


Preluat de la: Publika.md