Premierul Belgiei și-a anunțat demisia

Partidul naţionalist flamand N-VA (Noua Alianţă Flamandă) cel mai probabil va rămîne cel mai mare partid din parlamentul Belgiei, în timp ce liberalii premierului Alexander De Croo s-au prăbuşit, punînd ţara pe calea unor luni de discuţii dificile de coaliţie, informează POLITICO, citat de News.ro.

„Pentru noi a fost o seară deosebit de dificilă, am pierdut. De mîine, voi fi un prim-ministru demisionar”, le-a spus De Croo, în lacrimi, susţinătorilor săi la un miting, asumîndu-şi această înfrîngere.

Open VLD a obţinut un scor de 5,7%, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, o scădere de 2,8 puncte procentuale faţă de rezultatul din 2019. Preşedintele partidului, Tom Ongena, a declarat că şi el va demisiona.

De Croo va rămîne în funcţia de prim-ministru interimar pînă la formarea unui nou guvern.

„Sunt convins că avem nevoie rapid de un nou guvern, cu puteri depline”, a adăugat el. „Semnalul alegătorilor este clar”, a conchis De Croo.

N-VA pare să fi ţinut piept unei ascensiuni a Vlaams Belang (Interesul flamand), un partid de extremă dreapta care doreşte divizarea Belgiei şi care, potrivit sondajelor de opinie dinaintea alegerilor, ar fi învingător în nordul ţării, vorbitor de limbă olandeză.

„Prieteni, am cîştigat aceste alegeri”, le-a spus Bart De Wever, liderul N-VA, susţinătorilor săi. „Şi recunoaşteţi: nu v-aţi aşteptat la asta. Sondajele au fost proaste, comentariile din presă au fost condamnabile, dar nu aţi renunţat niciodată”, a declarat el.

Votul belgian a coincis cu alegerile pentru Parlamentul UE, în care extrema dreaptă a fost văzută ca marcînd cîştiguri importante în Germania şi Franţa, conform sondajelor exit-poll.

Duminică seara a început publicarea rezultatelor provizorii la alegerile europarlamentare 2024 în toate țările și surprizele au fost uriașe, provocînd în unele cazuri adevărate cutremure.

Primele exit-poll-uri arată o creștere fulminantă a extremei drepte în Germania și Austria. În Germania, AfD a depășit partidul cancelarului Scholz și este pe locul al doilea, cu 16,5%. În Austria, FPO este pe primul loc. Iar în Franța, extrema dreaptă a acumulat peste 32% din voturi, mai mult decît dublu față de partidul președintelui Macron.

Preşedintele Franței a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul francez), în urma înfrîngerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare.

Iar premierul Belgiei, Alexander De Croo, şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative. El a declarat că va fi prim-ministru „demisionar” începînd de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminică, organizate concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European.


Preluat de la: Noi.md