Premieră în medicina moldovenească. Doctorii de la INN au lichidat definitiv un anevrism gigant

Performanţă pentru medicii din ţara noastră. Aceştia au reuşit, în premieră, să efectueze o operație foarte complicată. E vorba de lichidarea unui anevrism gigant şi instalarea unui dispozitiv prin metoda minim invazivă. Până nu demult pacienții care sufereau de asemenea forme ale afecţiunii puteau beneficia de asemenea intervenții doar în clinicile de peste hotare.

Doctorii de la Institutul Național de Neurochirurgie din Capitală le oferă acum o şansă acestora. Prima operaţie a fost efectuată cu succes unei paciente de 71 de ani, din stânga Nistrului, diagnosticată cu anevrism cerebral.

„Patru luni am luptat pentru a mi se permite să ajung la medicii în Chișinău. Doctorul s-a uitat la radiografie și a spus că poate face astfel de intervenție. Acum învăț din nou să merg.”, a povestit pacienta, Ala Șrub.

Neurochirurgul Ion Pregruza, care a realizat operaţia, spune că s-a consultat cu câțiva profesori din Japonia și Turcia înainte de intervenţie.

„Unica șansă de tratament definitiv a acestui caz era instalarea a unui flow diverter. O operație minim invazivă, calea de abord pentru boală se face printr-o incizie de 2 mm la nivelului piciorului drept.”, a afirmat medicul neurochirurg, Ion Preguza.

Până acum, pacienţii din ţara noastră mergeau în țări precum SUA, Germania sau Japonia pentru asemenea intervenţii.

„Iată cu mâinele doctorilor moldoveni s-a făcut lucrul ăsta. Acest dispozitiv a fost adus din Statele Unite. Operația ce a fost făcută, e una extrem de costisitoare, dar a fost făcută din sursele companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Pacienta este în deplină cunoștință, este lucidă, poate să vorbească, nu a avut niciun defect neurologic.”, a comunicat directorul INN, Grigorie Zapuhlîh.

Intervenția a costat 260 de mii de lei.


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie