Poliţia a reţinut mii de oameni în timpul protestelor desfăşurate în susţinerea lui Alexei Navalinîi

În jur de 5,5 mii de oameni au fost reţinuţi în timpul protestelor de duminică, desfăşurate în susținerea lui Alexei Navalinîi. Pentru participarea la manifestaţia din 23 ianuarie, dar şi pentru cea din 31 ianuarie, au fost deschise 40 de dosare penale, scrie presa rusă.

Între timp, judecătoria Moscovei a sancționat-o pe Iulia Navalinîi cu 20 de mii de ruble, echivalentul a 4,5 mii de lei, pentru participarea la acțiunile de protest de duminică. Ea a fost reținută în momentul în care protestatarii încercau să treacă spre izolatorul „Matrosskaia tișina”. 

Avocatul soției lui Navalinîi a declarat că va contesta decizia judecătoriei în instanță. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat că la proteste au participat destul de mulţi huligani şi provocatori, care au avut un comportament mai mult sau mai puţin agresiv faţă de oamenii legii, ceea ce este inacceptabil.

Prin urmare, măsurile luate de polițiștii ruși au fost adecvate, a menţionat acesta. În data de 2 februarie, judecătorii de la Moscova vor începe examinarea solicitării Serviciului federal de executare a pedepselor de a schimba termenul de detenție a lui Navalnîi din dosarul „Yves Rocher” pe unul real. Procuratura generală a susținut solicitarea inspectorilor. 

Între timp, Alexei Navalinîi a fost propus de savanții ruși la Premiul Nobel pentru Pace pentru „contribuția sa la democratizarea pașnică a Rusiei”, anunță presa străină. Mai mult, legislatorii norvegieni au susținut deja această nominalizare. 


Preluat de la: Publika.md