Platforma DA nu va vota Guvernul Gavrilița

Deputaţii Platformei DA nu vor susţine candidatura Nataliei Gavriliţa pentru funcţia de prim-ministru. Declarţia a fost făcută pentru Publika de către președintele fracțiunii parlamentare Platforma DA, Alexandru Slusari. 

„Platforma Da ieri a luat act de faptul că doamna președinte a propus candidatura formal. Am luat act de faptul că fracţiunea PAS nu va vota pentru această candidatură. Chiar dacă ea este vice-preşedinte al formaţiunii. Ţinând cont de poziţia doamnei președinte noi am luat decizia să nu o susţinem pe doamna Gavriliţă”, a declarat Slusari.

Totodată, Alexandru Slusari a menţionat că deputaţii vor merge la şedinţa de parlament atunci când Natalia Gavriliță îşi va prezenta programul şi echipa.

„Nu vedem niciun motiv să nu mergem este procedură, ar trebui să avem respect faţă de candidat, faţă de instituţia guvernului”, a punctat președintele fracțiunii parlamentare Platforma DA.

Potrivit lui Slusari, candidatul la funcţia de premier şi echipa sa ar urma să vină în Parlament săptămâna viitoare, iar în data de 8 februarie ar trebui să vină cu lista completă a viitorului guvern şi planul de activitate. 

Pentru aprobarea componenței cabinetului de miniştri şi a programului de guvernare sunt necesare cel puţin 51 de voturi ale deputaţilor.

Citeşte şi: Natalia Gavriliţă, candidatul propus la funcţia de premier de către Maia Sandu


Preluat de la: Publika.md