Pilotul spaniol Fernando Alonso ar putea reveni în Formula 1

Pilotul spaniol Fernando Alonso ar putea reveni în Formula 1. Mișcările pe piața piloților de săptămâna trecută, trecerea lui Carlos Sainz Jr. la Ferrari, dar în special mutarea lui Daniel Ricciardo de la Renault la Mc Laren, au lăsat constructorul francez cu un loc vacant, iar aceasta ar putea fi ocupat de pilotul iberic.

Alonso a cucerit a cucerit două titluri în Formula 1 în anii 2005 şi 2006, ambele la bordul unui monopost Renault.

„Din punct de vedere fizic şi al motivaţiei sunt în vârf. Aş dori să mă pot concentra pe un campionat important, fie că este vorba de revenirea în Formula 1, de Campionatul Mondial de anduranţă sau IndyCar”, a spus pilotul, Fernando Alonso.

De când a părăsit „Marele Circ”, la sfârşitul sezonului 2018, Alonso a devenit campion mondial în cursele de anduranţă în sezonul 2018-2019. Totodată, în ianuarie curent el a participat în premieră în Raliul Dakar, clasându-se pe locul 13.

De-a lungul anilor, sportivul de 38 de ani a câştigat 32 de curse în Formula 1, s-a clasat de 97 de ori pe podium şi a adunat 1893 de puncte.


Preluat de la: Publika.md