Peste 720 de tineri au depus Jurământul Militar la Bulboaca

Peste 720 de soldaţi, încorporaţi în unităţile din garnizoana Chişinău, au depus, joi, jurământul militar.

La ceremonie au participat ministrul Apărării Alexandru Pînzari, comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan şi locţiitorul Şefului Marelui Stat Major, colonel Octavian Varzari, a avut loc la Centrul de Instruire al Armatei Naţionale de la Bulboaca.

„Până astăzi, ați avut parte de instruiri iniţiale, ați reușit să vă familiarizați cu activitatea și regimul unui militar în termen, pregătirea tactică, instrucţia  de front, regulamentele militare. Ați reușit să înțelegeți, fiecare pe propria experiență trăită aici, că un militar este caracterizat prin disciplină, curaj, dar și dorința de a-și apăra țara și a veni oricând în ajutorul poporului ei”, a spus ministrul Apărării.

În cadrul ceremoniei, militarii din Batalionul cu Destinaţie Specială “Fulger” au prezentat un program de exerciţii demonstrative pentru ostaşi.

În contextul situaţiei epidemiologice din ţară, conducerea  Ministerului Apărării a luat decizia ca ceremonia de depunere a jurământului militar să se desfăşoare fără părinţi şi rude, iar participanţii au respectat toate măsurile de protecţie împotriva COVID.

Amintim că tinerii încorporaţi în luna iunie curent în Armata Naţională au trecut cursul de instruire iniţială la poligonul de la Bulboaca. După finalizarea jurământului, aceştia au fost transportaţi în unităţi pentru a-şi îndeplini serviciul militar, care durează 12 luni.

 


Preluat de la: Publika.md