PDM a contestat la Curtea Constituțională farmaciile ambulante ale lui Șor și scumpirea medicamentelor

Deputații democrați au contestat la Curtea Constituțională proiectele de lege numărul 236 și 240 care prevăd crearea farmaciilor ambulante și scumpirea medicamentelor, fiind astfel puse în pericol sănătatea oamenilor și securitatea farmaceutică a țării.

 „Am contestat la CC proiectele prin care Șor a primit de la Dodon dreptul de a-și bate joc de viața și sănătatea oamenilor, în ciuda faptului că atât Guvernul, cât și CNA, au dat avize negative la aceste proiecte. Toate pun în pericol sănătatea oamenilor și securitatea farmaceutică a țării și încalcă dreptul la ocrotirea sănătății, drept consfințit de Constituție”, a declarat președintele PDM, Pavel Filip.

Potrivit liderului democrat, farmaciile ambulante, așa numitele ”farmacii” sub forma de ”tonete, tarabe, tejghele, cărucioare”, fără licență, fără aviz sanitar, fără certificat de acreditare, sunt o invenție electorală a lui Șor. Însuși Guvernul a recunoscut că statul nu va putea controla aceste așa zise „farmacii”, care nici măcar nu vor putea asigura un regim corect de depozitare și transportare a medicamentelor.

Excluderea obligativității ca medicamentele să fie vândute doar de farmaciști – faptul că oricine (fără studii farmaceutice) va putea vinde medicamente va avea urmări grave asupra sănătății oamenilor. Medicamentele nu sunt ca alte produse obișnuite, acestea trebuie comercializate doar de farmaciști, care cunosc efectele pentru fiecare preparat.

Totodată, liberalizarea prețurilor la medicamente, în mod special a celor OTC (fără limitarea adaosului comercial), va provoca scumpirea rapidă a acestora, lucru inadmisibil, mai ales în actuala criză pandemică. Medicamentele OTC (eliberate fără prescripție medicală) reprezintă majoritatea denumirilor comerciale din farmacii și aplicarea necontrolată a prețurilor pentru acestea va limita accesul populației la medicamente. Această prevedere va intra în vigoare chiar de la 1 ianuarie 2021 și reprezintă un risc iminent pentru securitatea statului.

Prevederile respectivelor legi au fost criticate și de comunitatea academică a Facultății de farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Asociația Farmaciștilor din Republica Moldova, care constată că „este o acțiune țintită de subminare a sistemului farmaceutic prin discreditarea farmaciștilor și prin dorința de a scoate de sub control acest domeniu atât de specific”.

Reieșind din aceste argumente, PDM a solicitat Înaltei Curți să examineze sesizarea în regim de urgență.


Preluat de la: Publika.md