PĂȚANIA unei femei care și-a cumpărat o poșetă de 16.000 de euro

O geantă din piele de aligator, în valoare de 16.000 de euro, urmează să fie distrusă, după ce o femeie a adus-o în Australia fără a avea un permis special în acest sens.

Geanta de lux, cumpărată dintr-un magazin din Franța, a fost confiscată de Poliția de Frontieră Australiană din Perth. Produsele din piele de aligator pot fi importate în Australia, însă cumpărătorii trebuie să obțină un permis de aproximativ 40 de euro, relatează BBC NEWS, citează digi24.ro.

Ministrul australian al mediului a numit incidentul „o amintire costisitoare” legată de solicitarea documentelor legale.

Autoritățile au considerat că femeia a plătit deja foarte scump pentru neglijența ei, așa că nu au mai luat și alte măsuri suplimentare, însă, în Australia, operațiunile comerciale ce implică animale sălbatice se pedepsesc și cu închisoarea până la 10 ani sau o amendă de 222.000 de dolari australieni.

Persoana care a cumpărat geanta s-a asigurat că obține un permis de export din Franța, însă nu a solicitat permisul de import de la autoritățile australiene.


Preluat de la: Publika.md