Partidul ”ȘOR” și candidatul desemnat de formațiune la alegerile prezidențiale, Violeta Ivanov, sunt ţintele unor acțiuni ilegale ale autorităților, cu scopul împiedicării activităţii formațiunii în campania electorală. Acuzaţiile sunt formulate de deputatul Partidului ”ŞOR”, Denis Ulanov şi de juristul formaţiunii. Ei susţin că banca unde avea conturi formaţiunea a reziliat unilateral contractul fără explicaţii, iar alte bănci refuză să deschidă conturi, fapt ce nu-i permite candidatului să desfășoare campania electorală.
”Chiar dacă conturile care au fost deschise anterior sunt închise, este necesar ca instituția bancară să deschidă alte conturi și să continue deservirea. Se pare însă că pentru această bancă hotărârea instanței nu este lege.”, a spus Dumitru Cazac.
Cazac spune că în iunie banca i-a anunţat că toate conturile vor fi închise iar raporturile contractuale cu partidul ŞOR vor fi sistate din 12 august. Reprezentanții formațiunii s-au adresat instanței, care a obligat banca să opereze în continuare conturile până la o hotărâre definitivă. Juristul susține că banca refuză să se conformeze.
Problemele nu s-au încheiat însă: Partidul ”ȘOR” s-a adresat altor bănci pentru deschiderea conturilor, dar patru dintre ele au refuzat, iar celelalte nici nu au răspuns solicitărilor, susține juristul. Mai mult, nici grupul de inițiativă care a colectat semnături în favoarea candidatului formațiunii nu a putut deschide conturi. Partidul ŞOR s-a adresat Comisiei Electorale Centrale, care a redirecționat demersul către Banca Națională. BNM susţine însă că nu are competenţe în acest caz.
Deputatul Denis Ulanov consideră că este o conspirație a instituțiilor statului.
”Voi ne împingeți să încălcăm legislația și finanțarea campaniei electorale, ca apoi să veniți și să ne spuneți că am încălcat. Nu vrem să credem că CEC-ul este implicat ca să scoată candidatul nostru din cursa electorală. Nici să nu vă așteptați, domnilor.”, a menționat deputatul partidului ”ȘOR”, Denis Ulanov.
Am solicitat reacţii la acuzațiile lansate de partidul ”ȘOR” de la Banca Națională a Moldovei, de la CEC şi de la banca unde avea conturile formaţiunea politică. Cei de la BNM ne-au spus că băncile răspund de relaţiile cu clienţii, iar deciziile se iau în funcţie de riscul asociat fiecărui client, în conformitate cu legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.
Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală a criticat tratamentul băncilor faţă de concurentul electoral Violeta Ivanov, despre care consideră că e dezavantajat faţă de alţi concurenţi şi consideră că e vorba de o încălcare a legii. CEC a solicitat intervenţia comisiei economie a Parlamentului şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.
Nu am primit un răspuns de la banca vizată de acuzaţiile partidului ŞOR.
Preluat de la: Publika.md