Otrăvirea lui Alexei Navalnîi perturbă scena politică internaţională şi economia rusă

 

Anunţul privind otrăvirea lui Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai fervenţi opozanţi ai preşedintelui rus VladmirPutin, a trimis rubla şi piaţa de acţiuni din Rusia pe roşu, investitorii temându-se de posibile sancţiuni împotriva acestei ţări, scrie The Moscow Times.

Economia Rusiei a intrat sub presiune în condiţiile înmulţiri apelurilor pentru noi sancţiuni occidentale împotriva ţării în urma anunţului Germaniei că liderul opoziţiei ruse Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu agentul chimic Novichok.

Anunţul Berlinului a trimis rubla la cel mai scăzut nivel de la apogeul pandemiei de coronavirus din Rusia, din primăvară. Într-un anumit moment, cursul acesteia a scăzut la 89,8 în raport cu euro, cel mai scăzut nivel din 2016.

Rubla a pierdut deja 20% din valoare în raport cu euro şi dolarul de la începutul anului din cauza pandemiei şi declinului preţurilor pentru petrol.

Bursa de acţiuni RTS a ţării a scăzut de asemenea cu peste 3% în urma anunţului nemţilor.

Noi posibile sancţiuni împotriva Rusiei ar putea împinge preţurile de consum în sus în această ţară, unde nivelul de trai este deja în scădere din 2014.

Otrăvirea lui Navalnîi ar putea limita de asemenea puterea de decizie a băncii centrale ruse. Incidentul a creat cea mai puternică ameninţare cu noi sancţiuni împotriva Rusiei din ultimele luni. În timp ce jumătate din economiştii chestionaţi de Bloomberg anticipează o reducere cu un sfert de punct a dobânzii din Rusia pe 18 septembrie, rubla slăbită înmulţeşte motivele pentru ca guvernatorul băncii centrale ruse Elvira Nabiullina să ţină dobânzile pe pauză.

O nouă criză a relaţiilor cu Vestul ar putea ameninţa de asemenea proiectul rusesc Nord Stream 2, un gazoduct de 10 mld. de euro aproape de finalizare care ar dubla livrările de gaze naturale ruseşti către Germania, scrie The Moscow Times.

Cel mai mare ziar din Germania, Bild, a cerut anularea proiectului, arătând că „dacă guvernul german nu opreşte construirea Nord Stream 2, vom ajunge în curând să finanţăm atacurile cu Novichok ale lui Putin“.

Cancelarul german Angela Merkel este sub presiune crescândă să adopte o poziţie mai dură în relaţia cu Moscova după otrăvirea lui Navalnîi, însă deşi a cerut răspunsuri din partea Moscovei, aceasta nu a dat niciun semn că şi-ar reduce susţinerea pentru gazoduct.

Berlinul este nevoit să pună în balanţă divergenţele politice cu Moscova şi legăturile economice strânse cu aceasta, scrie The Washington Post.

Potrivit Politico, Germania nu-şi va înăspri poziţia cu privire la Rusia.

La sfârşitul săptămânii trecute, NATO a convocat o reuniune specială pentru a discuta presupusa otrăvire a lui Navalnîi.

https://www.zf.ro 


Preluat de la: Timpul.md