Opt migranţi au murit, iar alţi 12 au fost daţi dispăruţi după ce traficanţii care îi însoţeau i-au aruncat în apă de la bordul unei ambarcaţiuni

Opt migranţi etiopieni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 12 au fost daţi dispăruţi după ce traficanţii care îi însoţeau i-au aruncat în apă de la bordul unei ambarcaţiuni în largul coastelor Djibouti, stat în Cornul Africii, a declarat pentru AFP din Nairobi o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie OIM.

Potrivit martorilor supravieţuitori, salvaţi de OIM, trei traficanţi au împins violent tineri şi tinere din ambarcaţiunea aflată în largul mării, a specificat Yvonne Ndege.

Migranţii respectivi erau etiopieni care încercau să se întoarcă în Cornul Africii după ce au eşuat în tentativa lor de a ajunge în Arabia Saudită prin Yemen din cauza frontierelor închise ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Potrivit purtătoarei de cuvânt citate, 34 de migranţi se aflau la bordul ambarcaţiunii ce se îndrepta spre Obock, un important oraş de tranzit din Djibouti pentru miile de africani care încearcă să ajungă în Golf, scrie Agerpres.

În cursul ultimelor trei săptămâni, cel puţin 2.000 de migranţi au sosit în Yemen din Djibouti, cei mai mulţi dintre ei încercând să intre în Etiopia, în Somalia sau în alte ţări din Cornul Africii, potrivit OIM. Agenţia ONU le-a oferit îngrijiri medicale, corturi, apă, hrană şi asistenţă.

„Această tragedie este un semnal de avertizare”, a comentat Yvonne Ndege. „Sute de migranţi părăsesc zilnic Yemenul pentru a reveni în Djibouti. Îşi pun viaţa în pericol, riscă să fie exploataţi de către traficanţi, iar în cazul dat, tragic, să moară”, a adăugat ea.

În ianuarie 2019, cel puţin 58 de migranţi – majoritatea etiopieni – s-au înecat în naufragiul a două ambarcaţiuni care îi transportau din Djibouti.

Strâmtoarea Bab el-Mandeb, care separă Djibouti de Yemen, este o rută a traficului de migranţi şi refugiaţi în ambele sensuri, fiind utilizată de yemeniţi, care fug din calea războiului şi de africani, care vor să-şi încerce norocul în Peninsula Arabică.


Preluat de la: Publika.md