Opera Liceu din Barcelona se redeschide cu un concert pentru plante decorative

Opera Liceu din Barcelona s-a redeschis luni pentru prima dată după o pauză de peste trei luni pentru a găzdui un concert special, dedicat unui public alcătuit exclusiv din aproape 2.300 de plante decorative, informează Reuters.

Organizatorii spun că intenţia lor este aceea de a reflecta absurditatea condiţiei umane în era noului coronavirus, care îi privează pe oameni de calitatea lor de spectatori.

„Natura a avansat pentru a ocupa spaţiile pe care noi le-am furat de la ea”, a declarat producătorul executiv al spectacolului, Eugenio Ampudio, pe scenă, în timpul unei repetiţii, când 2.292 de plante decorative au fost aduse şi au ocupat toate locurile din sală, înaintea acestui concert programat pentru luni seară.

„Putem să ne extindem empatia? Haideţi să începem cu arta şi cu muzica într-un mare teatru, invitând natura înăuntru”, a adăugat artistul spaniol, referindu-se la Opera Liceu din Barcelona, o clădire cu arhitectură neoclasică şi considerată una dintre cele mai mari opere din lume.

După concert, care va fi difuzat în direct pe YouTube, plantele vor fi donate angajaţilor din domeniul medical aflaţi în prima linie a frontului de luptă împotriva noului coronavirus.

Acest spectacol, intitulat „Concert for the Biocene”, a devenit posibil după ce Spania a ridicat starea de urgenţă, duminică. Concertul va beneficia de prezenţa unui cvartet de coarde care va interpreta compoziţia „Crisantemi”, de Giacomo Puccini, aleasă pentru melancolia şi tristeţea sa, asemănătoare unui recviem.

Reprezentanţii Operei Liceu din Barcelona speră că show-ul de luni seară va reafirma valoarea artei, muzicii şi a naturii şi va putea să devină un fel de „hartă” care să ajute omenirea să revină la activităţile obişnuite după pandemia de COVID-19.

Spania a fost una dintre ţările cel mai grav afectate de noul coronavirus, raportând până luni 246.272 de cazuri de COVID-19 şi 28.323 de decese asociate acestei maladii, scrie agerpres.ro.


Preluat de la: Publika.md