Ultima dată, cînd opera «Alexandru Lăpușneanu» scrisă de maestrul Gheorghe Mustea a bucurat publicul din scena Teatrului Național de Operă și Balet «Maria Bieșu» a fost în mai anul 2013. S-a scurs de atunci mai bine de un deceniu, timp în care un spectacol de operă de o asemenea anvergură și calibru artistic a fost redus la … tăcere.
«Doar cu bani nu rezolvi nimic, este nevoie de un concept, de sinergie. Să dăm tot timpul necesar artiștilor pentru ca ele să se realizeze aceste noi montări», spunea ministrul atunci la o conferință de presă.
În prezent, la TNOB, au loc repetiții pentru «Bărbierului din Sevilla» de Gioachino Rossini, altceva nu se prevede, a declarat pentru Noi.md Nicolae Dohotaru.
„În ceea ce privește repertoriul TNOB, sigur că vrem să readucem în scenă „Alexandru Lăpușneanu” de maestrul Mustea și, dacă ne va permite și starea financiară vom avea și ceva nou. Dar cred că este prematur să vorbim.
Pentru că forțe avem, dar mai e nevoie și de o bază financiară foarte solidă pentru a aduce un spectacol nou pe scena operei naționale. Muncim în acest domeniu și cred că ne va reuși.
Colectivul artisitc trebuie să-și facă datoria, să căutăm mijloace extrabugetare, poate se vor găsi și oameni cu suflet mare, cărora le place opera, va contribui și statul și împreună cred că vom reuși”, a menționat Nicolae Dohotaru.
Reporterul Noi.md a expediat Ministerului Culturii o solicitare cu rugămintea de a comenta faptul cînd vor fi jucate în scenă cele două opere ale maestrului Gheorghe Mustea. Pînă la publicarea acestui material, instituția nu a venit cu vreun răspuns, notificîndu-ne doar despre faptul că mesajul Noi.md a fost recepționat.
Preluat de la: Noi.md