O tânăra din Chișinău și-a incendiat intenționat concubinul de 60 de ani

 O locuitoare a capitalei, aflată în concediu de maternitate, a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru omorul propriului concubin. Potrivit probatoriului, inculpata, în vârstă de 25 de ani, a planificat din timp omorul concubinului care avea 60 de ani. Având un copil comun, aceasta a mizat că astfel va putea intra în posesia mai multor imobile şi conturi bancare pe care bărbatul le deţinea, scrie jurnal.md.

Astfel, în noaptea spre 31 octombrie 2018, după ce au consumat împreună alcool, aceasta a aşteptat până concubinul va adormi. În continuare, femeia a incendiat mai multe elemente de mobilier din bucătărie, dar şi din odaia în care victima dormea, a închis toate geamurile şi a încuiat uşa pe dinafară, părăsind în grabă locuinţa.

În scurt timp, bărbatul s-a trezit şi a încercat să se salveze, însă nu a izbutit, ușa fiind blocată de inculpată.

Fugind de la locul faptei şi încercând să-şi asigure un „alibi”, aceasta a apelat serviciul 112, accentuând în discuția cu operatorul faptul că a fost agresată de concubin.

Ajunși la locul faptei, angajații Serviciului de Pompieri au localizat incendiul, depistând cadavrul bărbatului lângă ușa de la intrare în casă, moartea acestuia survenind ca urmare a intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon.

Mai mult, raportul de expertiză judiciară inginero-tehnică, dispusă de procurori, a concluzionat că, incendiul a avut două focare şi a fost generat de surse deschise de foc, aduse din exterior.

Pe parcursul urmăririi penale inculpata a încercat să părăsească teritoriul ţării, împreună cu copilul său minor, fiind însă reţinută pe teritoriul Aeroportului Internaţional Chişinău.

Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Râşcani care a solicitat condamnarea inculpatei la 17 ani închisoare anunță că va contesta sentința primei instanțe, pe care o consideră prea blândă în raport cu fapta comisă. 


Preluat de la: Timpul.md

 Fără categorie