O pensionară din capitală a rămas fără zece mii de dolari. Schema escrocilor

Nadejda Grițco a povestit cum a fost atrasă de un anunț din rețelele sociale, în care se promiteau venituri de pînă la 7.000 de lei pe lună pentru investiții minime.

„A apărut o publicitate. Nu m-am gîndit că e ceva rău. Am cerut detalii și mi-a răspuns o domnișoară. Ea mi-a spus că trebuie să achit 3.000 de lei și voi primi lunar cîte 7.000 de lei ca dividende. Peste cîteva zile, am fost sunată de un domn, s-a prezentat ca broker și mi-a spus că o să deschidem pagină la bursa de valori.

Femeia, care, de altfel, ea a activat pînă la pensionare în calitate de contabil și a lucrat inclusiv la Fisc, a urmat niște pași și a transferat 3.000 de lei de pe cardul său, pe urmă era sunată de diferite persoane, care îi tot spuneau diferite motive pentru care ea ar trebui să mai investească bani pentru a fi poziționată mai sus pe bursa de valori.

Într-un final, cînd a renunțat să le mai transfere bani, aceștia i-au scris de pe alte conturi, prezentîndu-se drept avocați cu intenția de a o ajuta, însă și de data asta au estorcat bani de la ea. Abia atunci femeia a înțeles că a fost dusă de nas.

Nadejda Grițco a luat și credite de la companii de microfinanțare pentru a le trimite bani escrocilor, iar în consecință a acumulat datorii în sumă de 10.000 de dolari, toți banii fiind împrumutați.

În contextul cazurilor cu escrocheriile online, Poliția recomandă cetățenilor să fie vigilenți, să nu efectueze transferuri de bani persoanelor necunoscute și să nu furnizeze niciodată prin telefon codul de identificare bancară, PIN-ul sau orice alt cod de securitate.


Preluat de la: Noi.md